Tractoarele să poată fi conduse fără permis pentru această categorie de autovehicule. Proiectul a fost adoptat de Senat

Tractor
Shutterstock

Plenul Senatului a eliminat, luni, în plen, prin adoptarea unei propuneri legislative, obligativitatea deţinerii pentru conducătorii de tractoare agricole sau forestiere a unui carnet de conducere corespunzător categoriei.

Conform proiectului, va fi suficient permisul de conducere pentru alte categorii pentru a putea circula cu tractorul pe drumurile publice.

Dacă proiectul în forma iniţiatorului prevedea că permisul de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul va fi obligatoriu începând cu 1 iulie 2024, prin amendarea proiectului de către Senat se stipulează că pentru a conduce un tractor agricol sau forestier pe drumurile publice este obligatorie deţinerea permisului de conducere din categoriile B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D. DE sau Tr sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulaţie.

Potrivit expunerii de motive, mare parte a operaţiunilor agricole mecanizate se realizează de către operatori care nu deţin permise pentru categoria corespunzătoare utilajelor agricole, dar care au carnet de conducere pentru alte categorii, activitatea agricolă fiind "grav afectată" de noua reglementare din Codul penal (art. 335), care stabileşte ca infracţiune conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier cu un permis de o altă categorie, conform Agerpres.

Propunerea legislativă pentru modificarea art.23, alin.(1) din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iniţiată de un grup de senatori PNL şi PSD, va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.