Proiectul de lege care permite vânătoare a 500 de urși ajunge în Senat. ONG-urile de mediu protestează

×
Codul embed a fost copiat

Fostul ministru al mediului, Tánczos Barna, a depus un proiect de lege care ar urma să dea liber la vânătoarea a aproape 500 de urși.

Barna şi colegii săi de la UDMR consideră că această măsură este obligatorie, în condițiile în care, în ultimii ani, numărul atacurilor și daunelor produse de sălbăticiuni s-au înmulțit. Reprezentanții ONG-urilor de mediu spun însă că populația de urs brun va scădea mult prea mult, dacă documentul va fi aprobat.

Potrivit noului proiect de lege, care a fost semnat de peste 100 de parlamentari, cotele de prevenție și intervenție pentru vânătoarea de urși bruni ar urma să fie stabilite prin lege.

Mai exact, pentru anul 2024, a fost stabilită o cotă de prevenție de 426 de exemplare de urs brun. Adică vânătorii vor putea, în baza unei taxe, să vâneze urși la fel cum vânează căprioare, iepuri sau alte animale sălbatice. Alţi 55 de urşi vor putea fi ucişi dacă vor fi prinşi în orașe, sate sau comune.

Barna Tánczos, senator UDMR: „Numărul urșilor bruni în România crește constant de la an la an, iar acest lucru este demonstrat prin studii științifice.”

Citește și
vulpe
O vulpe a dat năvală într-un autocar care dusese turiști la castelul Peleș, în căutare de hrană
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Zilele trecute, un urs a atacat un cioban din judeţul Mureş.

Dr. Liana Ciobanu, medic UPU Târgu Mureș: „A fost mușcat de un urs în regiunea membrului inferior stâng. Este stabil hemodinamic.”

Varo Barna: „Când a început să strige, direct pe om s-a dus. Nu am avut așa ceva, dacă striga omul se ducea, e a doua oară că atacă omul.”

Sunt probleme şi în Gorj, unde autoritățile au relocat mai mulţi urşi de pe Valea Prahovei.

A intrat ursul peste mine, nu e mare lucru. Mi se pare că are pretenții cam mari. Brânza, laptele, nu-i place, ouăle nu.

S-a repezit în capre, una care a prins-o a strangulat-o de gât. A fost ursoaică cu pui. Vin noaptea și șacalii, porci mistreți, suntem în junglă.”, spun localnicii.

Dumitru Turbăceanu, primar comuna Baia de Fier: „Suntem de noaptea minții, adică relocăm urși de la Sinaia și Bușteni, din zonă turistică, în altă zonă turistică – Baia de Fier, Novaci, Polovragi, Rânca.”

Organizațiile nonguvernamentale critică dur proiectul de lege depus de UDMR.

Gabriel Păun, președinte Agent Green: „Proiectul de lege propus azi de Barna este un proiect care ar băga România în mari probleme. Probleme cu legislația europeană, dar și Convenția de la Berna. Nu a făcut altceva decât să încurajeze persecuția acestei specii.”

Proiectul urmează să intre în Senat, iar dacă va avea toate avizele necesare din partea comisiilor de specialitate, va fi adoptat de plenul Camerei Deputaților.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Urșii fac ravagii în gospodăriile din județul Gorj. Au spart ferestre și uși în căutare de hrană și au ucis animale
Urșii fac ravagii în gospodăriile din județul Gorj. Au spart ferestre și uși în căutare de hrană și au ucis animale

Aduși de autorități din Valea Prahovei unde se apropiau prea mult de oameni câțiva urși fac ravagii acum în gospodării din județul Gorj.  

O vulpe a dat năvală într-un autocar care dusese turiști la castelul Peleș, în căutare de hrană
O vulpe a dat năvală într-un autocar care dusese turiști la castelul Peleș, în căutare de hrană

Pe Transfăgărășan, turiștii hrănesc și fotografiază nu numai urși, ci și vulpi, în ultima vreme.

Mesaj RO-Alert emis de ISU Prahova: Urşi văzuţi pe străzile din Sinaia şi Buşteni
Mesaj RO-Alert emis de ISU Prahova: Urşi văzuţi pe străzile din Sinaia şi Buşteni

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova a emis, joi seară, mesaje RO-ALERT după ce în zone publice din staţiunile Sinaia şi Buşteni au fost văzuţi urşi.

Un urs a fost observat într-un oraş din Apuseni şi într-o localitate de pe Valea Sebeşului. A fost transmis mesaj Ro-Alert
Un urs a fost observat într-un oraş din Apuseni şi într-o localitate de pe Valea Sebeşului. A fost transmis mesaj Ro-Alert

Prezenţa unor urşi a fost semnalată în zone din Munţii Apuseni şi de pe Valea Sebeşului, în cursul serii de vineri, fiind folosite petarde de către jandarmi şi emise mesaje RO-ALERT.

 

Momentul în care un turist polonez se pune în pericol pentru a face o poză unei ursoaice cu doi pui, pe Transfăgărășan
Momentul în care un turist polonez se pune în pericol pentru a face o poză unei ursoaice cu doi pui, pe Transfăgărășan

Scenele cu turiști inconștienți, care se apropie de urși să-i pozeze sau să le dea de mâncare, se repetă zilnic pe Transfăgarășan.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.