Polițiștii ar putea primi sporuri pentru orele suplimentare. Sindicaliștii: ”E praf în ochi”

×
Codul embed a fost copiat

Peste 8 mii de poliţişti, la care se adauga alte câteva mii de angajaţi ai Ministerului de Interne - pompieri, jandarmi sau angajaţi ai direcţiilor de permise şi paşapoarte - ar putea primi sporuri salariale dacă fac ore suplimentare.

Promisiunea vine de la ministrul de interne Carmen Dan, care a anunţat că legea va fi schimbată astfel încât orele suplimentare să poată să fie plătite.

"Este praf în ochi", reacţionează însă sindicaliştii din poliţie, care spun că suma va fi de aproximativ 30 de lei pe lună.

După 21 de ani de muncă, un ofiţer judiciarist din cadrul Poliţiei Capitalei povesteşte că şi-a petrecut 70 la sută din acest timp la seviciu. A mers în misiuni, fie zi, fie noapte, şi, spune el, a lucrat ore în şir la dosare, fără să primească însă vreun leu în plus la salariu.

"Volumul de muncă şi ziua de muncă nu îţi ajung fizic şi trebuie să vii şi din timpul liber, automat şi la ore suplimetare. Orele suplimentare nu se plătesc. Şefii vin şi zic datorită numărului mic de oameni spun că nu au cum să ne dea libere şi bani nici atât", explică acesta.

Citește și
fiipregatit.ro
Autoritățile române au lansat site-ul fiipregatit.ro, pentru gestionarea urgențelor
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Şi nu este un caz singular. Peste 8.000 de poliţişti din toată ţara adună într-un an foarte multe ore de muncă suplimetare, pentru care nu primesc nici zile libere, nici bani.

"În cazul Ministerului Afacerilor Interne, de multe ori acest timp liber nu a putut fi acordat tocmai din cauza lipsei de personal. De aceea, considerăm necesar introducerea posibilității plății acestor ore suplimentare, atunci când nu se acordă timp liber corespunzător din cauza dinamicii misiunilor și a deficitului de personal", a transmis Carmen Dan.

Concret, ministrul de interne a propus schimbarea legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care spune că poliţiştii nu pot fi plătiţi pentru muncă suplimentară. Adică, munca suplimentară desfăşurată în timpul săptămânii, care nu poate fi compensată cu timp liber, să fie plătită după o perioadă de 60 de zile.

Toodată, ministerul de interne vrea ca măsură să fie aplicată şi în cazul pompierilor sau jandarmilor şi chiar în cazul angajaţilor Direcţiilor de paşapoarte şi permise.

"În cuantum înseamnă aproximativ 50 de lei brut pentru fiecare poliţist pe lună, adică aproximativ 30 de lei net pe lună. ceea ce înseamnă mult prea puţin. În plus, este evident că aceste sute de ore suplimentare nu vor putea fi sub nicio formă contabilizate în realitate”, spune Cosmin Andreica, președintele sincidatului Europol.

Ministerul de interne vrea şi ca jandarmii să primească lefuri echivalente cu ale polițiștilor: aşa că a propus acordarea unui spor de 10 la sută pentru cei din grupele de intervenţie.

Proiectul de lege a fost adoptat marți în comisia de muncă, iar miercuri va fi votat în plenul Camerei Deputaţilor.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
Ministerul de Interne vrea ca polițiștii să fie plătiți pentru orele suplimentare lucrate
Ministerul de Interne vrea ca polițiștii să fie plătiți pentru orele suplimentare lucrate

Ministrul de Interne, Carmen Dan, susține că este necesară introducerea plății orelor suplimentare pentru angajații care desfășoară activități cu caracter operativ sau neprevăzut.

Autoritățile române au lansat site-ul fiipregatit.ro, pentru gestionarea urgențelor
Autoritățile române au lansat site-ul fiipregatit.ro, pentru gestionarea urgențelor

Secretarul de stat Raed Arafat a lansat, joi, în prezenţa ministrului de Interne, Carmen Dan, şi a comisarului european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Christos Stylianides, site-ul www.fiipregatit.ro.

Carmen Dan a vorbit din nou despre reformarea Poliției, dar nu a oferit un plan concret de măsuri
Carmen Dan a vorbit din nou despre reformarea Poliției, dar nu a oferit un plan concret de măsuri

Poliţia Română trebuie reformată, iar cetăţenii trebuie să îşi recapete încrederea în agenţi. Este concluzia la care Ministrul de Interne a ajuns, vineri, la bilanţul Poliţiei Române.

Recomandări
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar
Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar

SUA vor găzdui vineri o reuniune virtuală a donatorilor de ajutor internaţional pentru Ucraina, aşa-numitul Grup de contact în format Ramstein, după ce Congresul american a aprobat un pachet de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Kiev.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.