Operaţiunea "Demetra": 80 de tone de legume şi fructe, distruse. Ce au descoperit autoritățile

62015324

Peste 80 de tone de legume şi fructe provenite din China, Polonia, Serbia, Ungaria, Spania şi Grecia au fost distruse în cadrul Operaţiunii "Demetra", anunţă ANSVSA.

ANSVSA precizează că au fost verificate 430 de maşini şi trei depozite, fiind aplicate 31 de sancţiuni în valoare totală de 602.200 de lei, relatează news.ro.

"Începând cu data de 11.04.2019, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a demarat o serie de controale la nivel naţional pentru depistarea reziduurilor de pesticide din legumele şi fructele provenite atât din comerţul intracomunitar, cât şi din import. Acţiunea este parte a operaţiunii de control “Demetra”, aflată sub coordonarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Inspectorii sanitari-veterinari au verificat pe palierul lor de competenţă toate mijloacele de transport sigilate de către inspectorii ANAF. Până la această dată au fost controlate 430 de mijloace auto destinate transportului de legume-fructe şi 3 depozite. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicare 31 de sancţiuni în valoare totală de 602.200 de lei", conform ANSVSA.

Au fost distruse 81,35 tone de legume şi fructe: 23 de tone de ceapă uscată din Polonia; 10 tone de morcovi din Ungaria şi Serbia; 23,04 tone de mere din Polonia; 200 de kg de usturoi din China; 6,45 tone de cartofi din Polonia; 1,82 tone de ciuperci din Polonia; 6,78 tone de roşii din Spania; 2,2 tone de vinete din Spania; 7,8 tone ardei gras din Spania; 60 de kg de roşii din Grecia.

Dintre neconformităţile sancţionate, ANSVSA menţionează: lipsa documentelor sanitare veterinare; iginenă necorespunzătoare; lotizare necorespunzătoare (depăşirea capacităţii de depozitare); mijloace de transport necorespunzătoare; lipsa elementelor de identificare (etichetare necorespunzătoare); lipsa autorizaţiei de fucţionare a depozitului de destinaţie.

Acţiunea de control a ANSVSA se va desfăşura pe toată durata operaţiunii „Demetra”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62037495
Bărbat, martor la înjunghierea vânzătoarei din Capitală: ”Și-a dat cu cuțitul în inimă”

Un bărbat a fost martor la scenele sângeroase petrecute într-un magazin de pe Calea 13 Septembrie, din Capitală, unde o vîmzătoare a fost înjunghiată de fostul soț, care apoi s-a sinucis. 

62037487
Un polițist care cerceta un accident rutier a fost lovit de o mașină, în Olt

Un poliţist care efectua cercetări la un eveniment rutier şi alte două persoane au fost accidentate de o maşină al cărui şofer a pierdut controlul direcţiei de mers, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Olt, Alexandra Dicu

62037480
Femeie înjunghiată într-un magazin din Capitală de fostul partener, care apoi s-a sinucis

O femeie a fost înjunghiată, duminică, la intrarea într-un magazin din Capitală, de pe Calea 13 Septembrie.

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.