Miracolul insanatosirii lui Omar Hayssam de cancer. Ce spune medicul roman care l-a operat

Mircea Beuran

Aducerea in tara a lui Omar Hayssam este un lucru foarte bun pentru medicina, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, profesorul Mircea Beuran, seful Clinicii de chirurgie 2 de la Spitalul de Urgenta Floreasca.

"Este dovada ca medicina romaneasca este foarte buna. Dovada ca medicii romani si-au facut meseria profesionist. Eu l-am operat pe Omar Hayssam, interventia chirurgicala fiind filmata de cei carora conducerea Administratiei Penitenciarelor le-a dat aprobare", a spus Mircea Beuran.

El a adaugat ca, in calitate de chirurg, s-a ocupat strict de operatie, dar ingrijirile i-au fost acordate in Spitalul Penitenciar si la Institutul Oncologic.

"El a fost operat de mine, dar ingrijirile i-au fost date in Spitalul Penitenciar si la Oncologie. Operatia s-a realizat in prezenta celor pe care conducerea penitenciarelor i-a lasat sa filmeze. Faptul ca este viu este dovada ca medicina romaneasca este foarte buna", a mai spus Beuran.

Omar Hayssam a fost predat Politiei Romane, vineri dimineata, a anuntat purtatorul de cuvant al sefului statului, Bogdan Oprea, precizand ulterior ca acesta se afla in arestul Politiei, fiind predat politistilor la ora 6.40.

Citește și
Ovidiu Ohanesian
Ohanesian, unul dintre jurnalistii rapiti in Irak, despre Hayssam in Romania: Sa vedem daca vorbeste
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat ca Omar Hayssam a fost dus in Arestul Politiei Capitalei, precizand ca nu poate da amanunte privind operatiunea de aducere in tara a sirianului si nici de unde a fost adus acesta.

In martie 2005, jurnalistii Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian au fost rapiti la Bagdad.

In 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost retinut si, desi Presedintia anunta atunci ca este acuzat de implicare in rapirea jurnalistilor Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infractiuni economice, intr-un alt dosar.

La aproape un an si o luna de la plasarea lui in arest, instanta a acceptat sa il elibereze, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse si arestarea sirianului. Eliberarea a fost ceruta pe motiv ca starea de sanatate a lui Hayssam s-a degradat, dupa operatia pentru cancer la colon.

In 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din Romania la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din functii a sefilor SRI, SIE si DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga si Virgil Ardelean, dar si a procurorului general al Romaniei Ilie Botos.

Omar Hayssam a fost dat in urmarire generala la nivel national si international, in baza unui mandat de arestare preventiva emis in lipsa de catre Curtea de Apel Bucuresti, in iulie 2006.

In 2008, Omar Hayssam a fost condamnat, in lipsa, la 20 de ani de inchisoare pentru implicare in rapirea celor trei jurnalisti, cazul acestuia constituind o premiera in Romania.

Presedintele Traian Basescu declara, in 9 februarie 2011, la TVR, ca Omar Hayssam "este bine-merci" si nu mai are cancer. Presedintele preciza ca partea romana stie unde se afla acesta, pentru ca este subiect de discutie cu partea siriana. "Stim precis si unde este, si e bine-mersi, sanatos, nu are nici urme de cancer, nu mai e plin de metastaze, cum era cand l-a operat unul din medicii faimosi ai patriei", spunea atunci Basescu.

Medicul Mircea Beuran declara atunci ca operatia la care a fost supus Omar Hayssam a fost filmata si vazuta de de mai multe persoane ale justitiei si din penitenciar. El preciza ca s-au facut si teste ADN care au aratat "ca piesa care s-a scos din bolnavul Hayssam era cancer".

Omul de afaceri sirian Omar Hayssan a fost operat pentru cancer la colon in 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

In 22 iulie 2006, Mircea Beuran declara ca operatiile la care a fost supus Omar Hayssam nu au relevat existenta metastazei, insa boala nu a fost eradicata, ci se afla sub tratament si nu se poate sti cum evolueaza.

"Nici operatia initiala, cand a fost eliminata o portiune din colon, dar nici cea facuta sase luni mai tarziu, cand a fost extirpat un ganglion, nu au indicat metastaza. Dar boala nu a fost eradicata prin operatie, ci este doar sub tratament", spunea atunci medicul.

Mircea Beuran l-a operat pe Omar Hayssam la Spitalul Penitenciar Rahova, la interventie asistand specialistii din cadrul spitalului penitenciar si directorul Institutului National de Medicina Legala "Mina Minovici", Dan Dermengiu, care a primit aviz sa fie prezent la interventie din partea procurorilor, el trebuind ca completeze raportul medico-legal, impreuna cu medicul de la penitenciar.

"Diagnosticul a fost pus de medici de la penitenciar, iar eu am fost solicitat numai pentru operatie. Am acceptat sa operez acolo, sub ochii tuturor. Pentru mine, era un pacient ca oricare altul", spune Beuran.

Tratamentul si interventiile chirugicale au fost realizate in unitatea sanitara a retelei penitenciarelor. In perioada in care a stat in Spitalul Penitenciar Rahova, Hayssam a mers la Institutul Oncologic sub paza. Dupa ce a fost eliberat din arest, Omar Hayssam a continuat investigatiile la Institutul Oncologic.

Comisia de expertiza medico-legala consemna, in raportul transmis in 2006, in cazul cererii de eliberare din arest a lui Hayssam, ca tratamentul pentru Omar Hayssam nu poate fi realizat in reteaua penitenciarelor, ci doar in unitati oncologice apartinand Ministerului Sanatatii.

Medicul care a reprezentat ANP in comisia Institutului National de Medicina Legala si a semnat raportul de expertiza referitor la Omar Hayssam, George Enculesei, sustinea in fata instantei Curtii de Apel Bucuresti ca starea de sanatate a acestuia este buna si ca isi mentine parerea ca sirianul poate fi tratat in reteaua medicala a penitenciarelor.

George Enculesei a semnat raportul oficial al expertizei medico-legale, emis la cererea Curtii de Apel Bucuresti, alaturi de o comisie de noua medici, printre care prof. dr. Irinel Popescu, prof. dr. I. Balanescu, prof. dr. Rodica Anghel si prof. dr. Dan Mircea Cheta.

Concluziile acestei comisii au fost ca boala de care sufera Omar Hayssam (cancer la colon, operat in data de 18.01.2006) este "grava, susceptibila de complicatii imprevizibile" si "nu poate fi tratata in cadrul retelei sanitare a ANP". Raportul preciza ca stadiul afectiunii impune instituirea unui tratament de specialitate, oncologic, care include cure periodice de chimioterapie.

In acelasi raport este mentionata si opinia medicului George Enculesei, potrivit caruia conducerile Spitalului Penitenciar Rahova si ANP au hotarat ca pacientul poate fi tratat in cadrul retelei sanitare a ANP. Acesta arata ca tratamentul oncologic va fi asigurat de ANP, prin internari periodice cu paza, intr-o clinica cu profil oncologic apartinand Ministerului Sanatatii.

Medicul a descris in fata instantei starea de sanatate a lui Hayssam ca fiind buna si a adus ca argumente in sprijinul opiniei sale rezultatele celor trei ecografii facute post-operator si analizele de laborator din 15 martie 2006. Potrivit acestor acte medicale, ecografiile abdominale erau in limite normale, anemia a fost corectata, nu exista o afectare hepatica si nu exista metastaza, procesul fiind localizat la nivelul unui segment din colon, arata medicul.

Enculesei preciza ca el a fost cel care a descoperit aceasta afectiune a lui Hayssam.

Medicul mai arata ca efectele negative ale tratamentului oncologic pe care il va urma Hayssam pot fi combatute prin medicatie, astfel cum s-a intamplat si in cazul celorlalti detinuti aflati in situatii similare lui.

Familia lui Hayssam a formulat atunci impotriva lui Enculesei o plangere pentru abuz in serviciu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Gafa facuta de Ponta dupa aducerea lui Hayssam: Imi cer iertare,un jurnalist m-a informat intre timp
Gafa facuta de Ponta dupa aducerea lui Hayssam: Imi cer iertare,un jurnalist m-a informat intre timp

Romania nu are cu Siria un Tratat de extradare, aducerea in tara a lui Omar Hayssam fiind insa o operatiune legala, cu punerea in aplicare a unei decizii judecatoresti definitive si irevocabile, a declarat Victor Ponta.

Ohanesian, unul dintre jurnalistii rapiti in Irak, despre Hayssam in Romania: Sa vedem daca vorbeste
Ohanesian, unul dintre jurnalistii rapiti in Irak, despre Hayssam in Romania: Sa vedem daca vorbeste

Ovidiu Ohanesian, unul dintre cei trei jurnalisti rapiti in 2005 la Bagdad, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, ca este surprins de aducerea in tara a lui Omar Hayssam.

Omar Hayssam a fost predat Politiei Romane. Radu Stroe: E in arestul Politiei Capitalei
Omar Hayssam a fost predat Politiei Romane. Radu Stroe: E in arestul Politiei Capitalei

Administratia prezidentiala din Romania anunta printr-un comunicat de presa ca Omar Hayssam, condamnat la 20 de ani de inchisoare pentru acte de terorism in cazul celor trei jurnalisti romani rapiti in Irak, a fost predat Politiei Romane

Recomandări
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar
Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar

SUA vor găzdui vineri o reuniune virtuală a donatorilor de ajutor internaţional pentru Ucraina, aşa-numitul Grup de contact în format Ramstein, după ce Congresul american a aprobat un pachet de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Kiev.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.