Mii de români iau cu asalt spitalele din cauza ambroziei. Anunțul Primăriei Capitalei

×
Codul embed a fost copiat

Jumătate de milion de români suferă în această perioadă din cauza alergiei la ambrozie, o plantă care creşte îndeosebi pe terenurile virane.

Unii oameni ies din casă doar cu măşti pe faţă, în timp ce alţii spun că pleacă din ţară. Septembrie şi octombrie sunt luni de vârf pentru această plantă. Autorităţile din Capitala vor să mărească amenzile pentru cei care nu-şi curata terenurile de ambrozie.

De patru ani, în lunile august, septembrie şi octombrie, Cătălin suferă din cauza alergiei la ambrozie:

Cătălin Cocuz, pacient afectat de ambrozie: "Din păcate, afară cred că mai mult de jumătate de oră nu pot rezista. Simptomele sunt destul de multe: de la mâncărimi la ochi, îmi curge nasul destul de des, iar de ceva timp am început să am o tuse, atât ziua cât şi noaptea. Noaptea se manifestă foarte rău: tuşesc două ore în continuu. Din cauza aceasta, trebuie să mă programez la pneumolog să vedem dacă nu am făcut vreun astm bronşic."

Polenul provenit de la ambrozie este foarte periculos pentru că se împrăştie pe o rază de 450 de kilometri, spun medicii. Într-un sezon, planta produce aproape un miliard de seminţe. De aceea, în această perioadă, cei care suferă de alergie ajung chiar să plece din ţară. Alţii, nu ies din casă fără măşti speciale care filtrează particulele fine de polen. Cazurile mai grave ajung însă la camera de gardă.

Citește și
politia
O tânără din Mehedinți a sunat la 112 să ceară ajutor pentru că era urmărită. Ce a pățit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit autorităţilor, peste 500.000 de români sunt alergici la ambrozie. În realitate, numărul acestora este însă mult mai mare. Asta pentru că o parte din cei care suferă de această afecţiune fie se tratează acasă, fie confunda confunda simptomele acestei afecţiuni cu cele ale unei răceli. Drept urmare nu apar în evidenţele medicale. În aceeaşi categorie intră şi cei care se tratează în cadrul clinicilor private sau în cadrul cabinetelor private şi nu pot fi contorizaţi.

Brândușa Petreușescu, medic alergolog Spitalul Universitar București: "De 10 ani, nu au fost atât de mulţi pacienţi ca acum. Au fost zeci de pacienţi în unele zile, mai ales acum în perioada de vârf. Dacă este o vară secetoasă cum a fost anul acesta, cu temperaturi ridicate, deja simptomele sunt mai urâte şi nu mai este doar o răceală, deja mergem spre criză de astm."

Numai în Capitală, pe 347 de terenuri creşte spontan ambrozia. Unele sunt spaţii virane, alte plante răsar de-a lungul căii ferate. Autorităţile susţin că buruiana a fost curăţată de pe terenurile primăriei şi arătă cu degetul către persoanele fizice care nu smulg ambrozia. Din această cauză, se măresc sancţiunile.

Primăria vrea să dea amendă maximă permisă de lege, şi anume 5000 de lei pentru persoanele fizice şi 20.000 de lei pentru persoane juridice fără posibilitatea ca vinovatul să achite jumătate din minim.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Noi detalii despre românul executat în Costa Rica. Cine era femeia care a murit cu el
Noi detalii despre românul executat în Costa Rica. Cine era femeia care a murit cu el

Un român stabilit în Costa Rica a fost executat pe stradă, într-un atac pe care jurnaliștii din această țară îl descriu drept un asasinat la comandă, legat de rețelele de trafic de droguri.

O tânără din Mehedinți a sunat la 112 să ceară ajutor pentru că era urmărită. Ce a pățit
O tânără din Mehedinți a sunat la 112 să ceară ajutor pentru că era urmărită. Ce a pățit

Poliția din Drobeta Turnu Severin a anunțat că trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, au fost reținuți sub acuzația de viol și complicitate la viol, după ce o tânără a sunat la 112 să ceară ajutor pentru că era urmărită.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.