Mihail Vlasov este urmarit penal intr-un nou dosar. Fostul presedinte al CCIR este acuzat de dare de mita

Mihail Vlasov

Fostul presedinte al CCIR Mihail Vlasov este urmarit penal pentru dare de mita, intr-un nou dosar, fiind acuzat ca i-a cerut fostului deputat Mircea Grosaru sa il sustina in promovarea unui proiect de lege.

In schimb i-ar fi dat un post de arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial International, potrivit Mediafax.

Directia Nationala Anticoruptie arata, intr-un comunicat de pres, ca Mihail Vlasov, avocat in Baroul Iasi, la data faptelor presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), este urmarit penal pentru dare de mita. Potrivit procurorilor, in cursul lunii februarie 2013, Mihail Vlasov, la acea data presedinte al CCIR, i-ar fi solicitat unui deputat sa ii sustina interesele prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat "Lege privind registratorii comerciali si activitatea de inregistrare in registrul comertului".

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, ca parlamentarul caruia Mihail Vlasov i-a cerut sa il ajute cu promovarea proiectului de lege este Mircea Grosaru, fost deputat din partea minoritatii italiene si fost membru al Comisiei juridice, decedat in februarie 2014. "In schimbul sustinerii proiectului de lege, deputatul i-a pretins lui Vlasov Mihail ca, in calitatea sa de presedinte al Colegiului de conducere al Camerei Nationale, sa il numeasca in functia de arbitru in cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, solicitare cu care Mihail Vlasov a fost de acord", au scris procurorii in ordonanta de efectuare a urmaririi penale in noul dosar al lui Mihail Vlasov.

In sedinta din 6 martie 2013, Colegiul de conducere al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, condus de Mihail Vlasov, a admis cererea deputatului Mircea Grosaru si a dispus numirea acestuia in functia de arbitru in cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei.

Citește și
Mihail Vlasov
Mihail si Vanda Vlasov sunt cercetati penal in acelasi dosar. Avocatul l-ar fi santajat pe presedintele CCIR
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

"Numirea in functia de arbitru, de catre Colegiul de Conducere al Camerei Nationale, condus de Mihail Vlasov, la propunerea presedintelui Camerei Nationale, Mihail Vlasov, a avut loc in legatura cu atributiile de serviciu ale acestuia care indeplinea, la data faptelor, atat functia de presedinte al Colegiului de conducere al Camerei Nationale, cat si presedinte al Camerei Nationale", a precizat DNA. Sursa citata a precizat ca, pe parcursul urmaririi penale, a intervenit decesul deputatului care a dobandit calitatea de arbitru in cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International, astfel incat fata de acesta exista o cauza de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale. Mihail Vlasov a fost luni la DNA pentru a-i fi aduse la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile in noul dosar.

Mircea Grosaru a murit in 3 februarie 2014, in urma unui infarct. Grosaru, de profesie avocat, era deputat la al patrulea mandat din partea minoritatii italiene, fiind membru al Comisiei juridice. Grosaru era si presedintele Asociatiei Italienilor din Romania.

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
Mihail Vlasov, condamnat la patru ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta
Mihail Vlasov, condamnat la patru ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta

Fostul presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) Mihail Vlasov a fost condamnat la patru ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta, de Curtea de Apel Bucuresti, decizia nefiind definitiva.

Mihail si Vanda Vlasov sunt cercetati penal in acelasi dosar. Avocatul l-ar fi santajat pe presedintele CCIR
Mihail si Vanda Vlasov sunt cercetati penal in acelasi dosar. Avocatul l-ar fi santajat pe presedintele CCIR

Mihail Vlasov este urmarit penal in dosarul in care este cercetata si fiica sa Vanda Vlasov, fiind acuzat de santaj, dupa ce l-ar fi amenintat pe presedintele interimar al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei.

Vanda Vlasov, acuzata ca ar fi comandat falsificarea unor acte care sa duca la eliberarea tatalui sau, Mihail Vlasov
Vanda Vlasov, acuzata ca ar fi comandat falsificarea unor acte care sa duca la eliberarea tatalui sau, Mihail Vlasov

Dosarele penale se tin scai de familia Vlasov. Dupa ce fostul presedinte al Camerei de Comert si Industrie, Mihail Vlasov, a fost arestat pentru trafic de influenta, a venit randul uneia dintre fiicele sale sa dea explicatii la DNA.

Recomandări
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar
Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar

SUA vor găzdui vineri o reuniune virtuală a donatorilor de ajutor internaţional pentru Ucraina, aşa-numitul Grup de contact în format Ramstein, după ce Congresul american a aprobat un pachet de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Kiev.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.