Lanțul scurt de la „fermier direct în farfurie” câștigă teren în România. Ce zic producătorii locali

×
Codul embed a fost copiat

Lanțul scurt de la „fermier direct în farfurie”, susținut intens de Comisia Europeană, câștigă teren. Sunt tot mai mulți producători locali de la care oamenii se aprovizionează direct, fără intermediari.

Mai nou au apărut și platforme cu fermieri din toată Europa de unde putem comanda și noi. De la portocale și ulei de măsline direct din Grecia, până la mango și avocado din Spania.

Andreea și-a făcut deja un obicei și evită supermarketul când vrea să cumpere legume ori fructe care se cultivă numai în anumite țări. Locuieşte în Belgia şi preferă să comande direct la fermieri, chiar dacă sunt la mii de kilometri depărtare. Şi prietenele din România procedceaz la fel.

Andreea, clientă: ”Mi-am făcut un abonament la începutul sezonului, eu comand, de obicei, avocado și primesc livrări săptămânal sau la două săptămâni, în funcție de cum rezerv eu. Produsele vin direct de la producător, direct la mine, fără a sta în depozit, fără a fi congelate și fără a avea deasupra o intervenție chimică, straturi protectoare care să le prelungească durata”.

Pe o anumită platformă, de exemplu, zeci de fermieri din opt țări vând în toată Europa de la avocado, citrice, mango până la ulei de măsline ori paste. Au făcut deja peste 200 de livrări și în România.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Este drept ca unele produse sunt sezoniere însă este garanţia faptului că ajung acasă la noi direct din fermă.

Sergio Munoz, agricultor: ”Suntem în parcela cu clementine. Uite și mandarinele, cam așa arată până în acest punct. Mai au nevoie de 15 zile ca să fie comestibile în totalitate”.

Maria Martinez, agricultor: Mulțumesc mult pentru că alegeți să cumpărați mango din ferma noastră. Și sper că vă plac mult”.

Poți comanda de oriunde direct de la agricultor

Clientul, de oriunde ar fi el, face comandă online, direct la agricultorul din Spania, Olanda ori Franța, iar produsele fac un singur drum - de la fermă direct la ușa lui. O cutie cu 4 kilograme de avocado timpuriu, din Malaga, Spania, de pildă, costă 37 de euro, fără transport. Iar 3 kilograme de mandarine bio, din Italia, costă 31 de euro. La aceste preturi se adauga transportul.

Cu alte cuvinte, sunt eliminați intermediarii. Adică acele persoane care cumpără de la producători, apoi revând produsele, în piețe ori magazine, de cele mai multe ori, la suprapreț. Este, de altfel, strategia pe care Comisia Europeană o încurajează mai mult mult ca niciodată: ca alimentele să treacă prin cât mai puține mâini.

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, Parlamentul European: ”Toate aceste platforme de vânzare a produselor agricole și a hranei în general nu fac altceva decât să vină să contribuie la ceea ce înseamnă o bună circulație a mărfurilor. Undeva 15, 20% este un preț mai mic dacă le cumperi direct de la producători. Aici depinde foarte mult de ce fel de produse discutăm. Aceste platforme contribuie și la combaterea risipei alimentare”.

Deși aceste platforme internaționale prin care clienții și producătorii țin legătura direct sunt tot mai numeroase, puțini fermieri români se alătură iniţiativei.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.