FOTO. Cum arată România văzută din spațiu. Imaginea spectaculoasă surprinsă de satelitul UE

Terra

O imagine a României a fost surprinsă de satelitul Sentinel 2 al Agenției Spațiale Europene și publicată pe Facebook de Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Satelitul Sentinel 2 efectuează misiuni de observare a Pământului în cadul programului Copernicus al Comisiei Europene.

Primul satelit lansat pe orbita Terrei în cadrul acestui program a fost Sentinel-1A în 2014. De atunci Uniunea Europeană a pus în mișcare un întreg proces de plasare în orbită până în 2030 a unei constelații de aproape 20 de sateliți suplimentari, potrivit copernicus.eu.

 

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Informațiile furnizate de serviciile Copernicus pot fi folosite pentru o gamă largă de aplicații într-o varietate de domenii: administrarea zonelor urbane, dezvoltarea durabilă și protecția mediului, planificare regională și locală, agricultură, silvicultură și pescuit, sănătate, protecție civilă, infrastructură, transport și mobilitate, precum și turism.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bucureștiul, văzut din spațiu. Imaginea publicată de NASA
Bucureștiul, văzut din spațiu. Imaginea publicată de NASA

NASA a publicat o imagine nocturnă a orașului București, surprinsă de pe Stația Spațială Internațională.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.