Dosar penal în cazul elevilor din Teleorman care au agresat o profesoară în şcoală

profesoara

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Teleorman a deschis un dosar penal şi face verificări în urma apariţiei în spaţiul public a unei întregistrări în care mai mulţi elevi de clasa a opta agresează fizic şi verbal o profesoară.

Poliţiştii s-au autosesizat şi au deschis iun dosar de cercetare penală, au declarat reprezentanţi ai Poliţiei Teleorman.

Potrivit acestora, până marţi, instituţia nu primise nicio plângere din partea cadrului didacticagresat.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman, Estera Stancu, a declarat că, atât la nivelul instituţiei, cât şi la nivelul şcolii generale din Poroschia s-au constituit comisii de cercetare, iar elevii riscă sancţiuni conform regulamentului şcolar, până la scăderea notei la purtare.

Conducerea unităţii de învăţământ i-a chemat la şcoală pe părinţii copiilor pentru a avea discuţii pe marginea comportamentului acestora.

Citește și
scoala vaslui
Profesoară pălmuită pe fund şi înjurată de elevi în oră, în Teleorman
„Decizia a fost deja luată”. Care e planul lui Putin de a ataca NATO, potrivit oficialilor militari și experți europeni din domeniul apărării

Estera Stancu a precizat că, din filmare au fost identificaţi trei elevi care participă la agresiune, respectiv unul care blochează uşa şi nu îi permite profesoarei să părăsească sala de clasă, altul care pălmuiește peste fund, o înjură şi încă unul care filmează şi o apostrofează pe profesoara de Cultură Civică. 

Conform reprezentantei Inspectoratului Şcolar Teleorman, profesoara agresată este la primul an în învăţământ şi are câteva ore la şcoala din Poroschia.

Articol recomandat de sport.ro
Caz de Dosarele X. Superba italiancă a dispărut și nimeni nu mai știe de ea
Caz de Dosarele X. Superba italiancă a dispărut și nimeni nu mai știe de ea
Citește și...
Au renunțat la salarii mari de la multinaționale pentru a-i educa pe elevii sărmani. ”Este cea mai frumoasă profesoară”
Au renunțat la salarii mari de la multinaționale pentru a-i educa pe elevii sărmani. ”Este cea mai frumoasă profesoară”

Au renunțat la lumea academică și la joburile bine plătite din multinaționale ca sa ii învețe carte pe cei care nu și-o pot permite. Este vorba despre aproape o suta de învățători și profesori din "Teach for Romania".

Profesoară pălmuită pe fund şi înjurată de elevi în oră, în Teleorman
Profesoară pălmuită pe fund şi înjurată de elevi în oră, în Teleorman

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Teleorman va demara o anchetă la Şcoala din comuna Poroschia, după ce au apărut imagini în care o profesoară este pălmuită, înjurată şi umilită de către elevi.

Pedeapsa primită de profesoara din Neamţ care a avut o relaţie cu un elev
Pedeapsa primită de profesoara din Neamţ care a avut o relaţie cu un elev

O profesoară de română din Piatra Neamţ, a fost condamnată la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare.

Recomandări
EU YES LA VOT. Cum a ajuns un spital din Buzău, propus spre desființare, etalon în tratamentul pacienţilor cu boli cronice
EU YES LA VOT. Cum a ajuns un spital din Buzău, propus spre desființare, etalon în tratamentul pacienţilor cu boli cronice

În România există un deficit uriaș privind serviciile de recuperare. Astfel de unități sunt închise din cauza incompetenței autorităților, iar în unele județe nu există.

A început, oficial, campania electorală. Politicienii au voie să se promoveze doar prin afișe și pliante
A început, oficial, campania electorală. Politicienii au voie să se promoveze doar prin afișe și pliante

De vineri, timp de 30 de zile politicienii sunt în campanie electorală. Autoritatea care supraveghează desfășurarea alegerilor le-a interzis să mai organizeze spectacole, bâlciuri, focuri de artificii ori să le ofere alegătorilor orice fel de cadouri.

Avioanele de luptă F16 ale României vor fi înarmate cu cele mai avansate tipuri de rachete. Au fost cumpărate de la americani
Avioanele de luptă F16 ale României vor fi înarmate cu cele mai avansate tipuri de rachete. Au fost cumpărate de la americani

Avioanele de luptă F16 ale României vor fi înarmate cu cele mai avansate tipuri de rachete cumparate de la americani.