DIICOT a finalizat rechizitoriul în dosarul lui Gheorghe Dincă. Procesul se va desfăşura la Tribunalul Olt

Gheorghe Dinca, Caracal

Procurorii DIICOT au finalizat, vineri, rechizitoriul în dosarul "Caracal", urmând ca principalul suspect în acest caz, Gheorghe Dincă, să fie trimis în judecată pentru uciderea celor două tinere.

 

Potrivit unor oficiali din DIICOT, rechizitoriul va fi înaintat spre confirmare procurorului general interimar Bogdan Licu, urmând ca dosarul să fie trimis la începutul săptămânii viitoare la Tribunalul Olt, instanţa competentă în acest caz.

Mandatul de arestare a lui Dincă expiră pe 27 ianuarie, iar dacă până atunci procurorii nu reușesc să-l trimită în judecată, acesta va fi liber.

Gheorghe Dincă a fost scos vineri din arest şi dus la sediul DIICOT, unde a fost prezentă şi mama Alexandrei Măceşanu, fata dispărută în Caracal în luna iulie 2019.

Citește și
Noi acuzații împotriva lui Gheorghe Dincă
Dincă vrea o pedeapsă mai mică. Ce i-a spus avocatului său despre Luiza şi Alexandra
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Îmi bătea inima atât de tare, încât, cum să zic, aş fi sărit pe el (...) Este o uşurare şi sperăm să aflăm adevărul şi să găsim copilul. Sperăm tot sufletul să o găsim pe Alexandra", a spus mama fetei la ieşirea din sediul DIICOT, conform Agerpres.

Dincă a fost audiat şi joi la DIICOT, el schimbându-şi declaraţia iniţială, în sensul că nu ar fi ucis-o pe Luiza Melencu, dată dispărută în luna aprilie 2019. El le-ar fi spus procurorilor că Luiza a fost luată din casa lui de alte persoane.

La începutul anchetei DIICOT, Gheorghe Dincă a susţinut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale. De asemenea, el a afirmat că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.

În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

INML a efectuat o altă expertiză a fragmentelor osoase descoperite lângă pădure, însă specialiştii nu au reuşit să stabilească cui aparţine ADN-ul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gheorghe Dincă a fost scos din arest și dus la DIICOT. Cum arată acum
Gheorghe Dincă a fost scos din arest și dus la DIICOT. Cum arată acum

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor de la Caracal, a fost scos joi dimineaţa din arest şi dus la DIICOT, unde urmează să fie audiat de procurori.

Dincă vrea o pedeapsă mai mică. Ce i-a spus avocatului său despre Luiza şi Alexandra
Dincă vrea o pedeapsă mai mică. Ce i-a spus avocatului său despre Luiza şi Alexandra

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor de la Caracal, nu vrea să fie eliberat din arest şi regretă că fetele nu sunt în viaţă, a declarat marţi avocatul acestuia, Claudiu Lascoschi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.