De la ce ar fi pornit incendiul la hidrocentrala Porțile de Fier 1. Flăcările erau înalte de câțiva metri

×
Codul embed a fost copiat

A fost o uriașă mobilizare de forțe joi seară la Porțile de Fier 1, cea mai mare hidrocentrală de pe Dunăre. Un incendiu violent a izbucnit la unul dintre transformatoare și flăcări amenințătoare au luminat cerul.

 

A existat pericol de explozie și preț de aproape două ore pompieri din patru județe au intervenit pentru a potoli focul.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Flăcările înalte de câţiva metri, care se ridicau spre cer, au izbucnit în jurul orei 20:30 şi un fum gros a inundat zona.

S-au scurs doar câteva minute până când pompierii au ajuns la faţa locului.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cristian Stanciu, ISU Mehedinți: „Se manifesta cu o flacără violentă și cu degajări mari de temperatură. Am acționat inițial cu patru autospeciale de lucru cu apă și spumă.”

Pentru a putea potoli incendiul, în ajutorul militarilor din Drobeta-Turnu Severin au venit și echipaje din cele mai apropiate județe - Gorj, Caraș-Severin și Timiș.

Temperaturile în zona de intervenţie erau foarte ridicate, aşa că salvatorii au acţionat şi pentru a răci întreg perimetrul.

Cristian Stanciu, ISU Mehedinți: „A existat pericolul de explozie, din cauza asta nici nu ne-am apropiat de la început și am acționat de la distanță în vederea evitării expunerii la risc pentru servanții noștri.”

Alin Constantin Isuf, prefectul județului Mehedinți: „Incendiul a fost lichidat cam în decurs de o oră și 45 de minute de la declanșare."

În tot acest timp, activitatea hidrocentralei a fost întreruptă.

Ianaș Rădoi, membru în directoratul Hidroelectrica: „Pentru a asigura măsurile de siguranță, unitățile 4 și 6, învecinate, au fost oprite, strict pe durata intervenției. Energia neprodusă în acest interval a fost compensată de către alte hidrocentrale.”

Cauza incendiului, dar şi pagubele produse, urmează să fie stabilite.

Dragoș Novac, manager Sucursala Porțile de Fier 1: „Din punct de vedere tehnic pot fi defecte de material, defecte de orice fel."

Cristinel Popescu, lider sindical: „Oala în care se află contactul între tensiunea de ieșire din centrala de 20 kV cu cea care pleacă înspre stație, de 220 kV, a bubuit, a explodat contactul, și uleiul, sunt vreo șase tone de ulei dacă țin minte bine, s-au împrăștiat și au luat foc.”

Echipamentul cuprins de foc a fost modernizat în urmă cu 15 ani. În vara lui 2018, un incendiu similar s-a produs la transformatorul 4, care a fost reparat și dat în exploatare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.