Cum funcţiona hotelul din Bistriţa transformat în bordel. Poliţia a găsit chiar şi droguri

×
Codul embed a fost copiat

Administratorul, dar şi directoarea unui hotel din Bistriţa au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore.

Potrivit anchetaţilor, cei doi ar fi permis practicarea prostituţiei în unitatea de cazare. 25 de persoane au fost audiate în acest dosar.

Administratorul hotelului, un bărbat de 61 de ani, ar fi pus la dispoziţia fetelor camerele unităţii de cazare pentru a putea practica prostituţia, fără a le înregistra în registrul de evidență a persoanelor cazate.

Mai mult, directoarea, o femeie de 55 de ani, ar fi instruit recepţionerii ce tarife să practice, în loc să denunţe ceea ce se întâmplă acolo. 50 de poliţişti au descins în hotel pentru a căuta probe şi a ridica documente. Cele două persoane din conducerea hotelului au fost reţinute pentru 24 de ore şi sunt bănuite acum de proxenetism. Vor fi prezentate magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

La percheziţii au fost găsite alte două persoane sub influenţa substanţelor interzise care s-au ales şi ele cu dosar penal.

Citește și
proxenetism
Camerele unui hotel din Bistrița, puse la dispoziția prostituatelor. Cine era în spatele afacerii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un hotel oferă clienților camere cu 1 dolar pe noapte. Ce trebuie să facă în schimb
Un hotel oferă clienților camere cu 1 dolar pe noapte. Ce trebuie să facă în schimb

Proprietarul unui hotel din Japonia le oferă clienților săi posibilitatea de a închiria camere pentru doar 1 dolar dacă acceptă să fie filmați în permanență.

Camerele unui hotel din Bistrița, puse la dispoziția prostituatelor. Cine era în spatele afacerii
Camerele unui hotel din Bistrița, puse la dispoziția prostituatelor. Cine era în spatele afacerii

Aproape 50 de poliţişti au făcut percheziţii, marţi, într-un hotel din Bistriţa, într-un dosar de proxenetism.

60 de românce racolate și vândute pe internet în Londra. Cât câștigau proxeneții de pe urma lor
60 de românce racolate și vândute pe internet în Londra. Cât câștigau proxeneții de pe urma lor

Zeci de românce, forțate să practice prostituția în Londra, au fost salvate de Poliția Metropolitană din mâinile proxenetilor, în urma unor raiduri la care au participat și ofițeri români.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.