Cum justifică accidentul bărbatul care și-ar fi ucis fosta soție după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală

×
Codul embed a fost copiat

Șoferul care în urmă cu două săptămâni a intrat cu mașina într-o pasarelă din Pipera, iar soția lui, aflată în dreapta, a murit, a fost arestat preventiv.

Bărbatul susţine că a fost un accident, dar anchetatorii vor să demonstreze că minte. Au intrat în posesia unor secvențe surprinse de camera de bord a unei mașini care circula în spatele său în momentul respectiv. Suspectul ar fi accelerat și intrat intenționat în pasarelă, potrivit investigatorilor.

Imaginile au fost surprinse de camera de bord a unui şofer care circula în spatele autoturismului condus de Cristian Stoica. Bărbatul în vârstă de 41 de ani, considerat acum martorul cheie în acest dosar, le-a spus anchetatorilor că suspectul nu a fost şicanat în trafic, aşa cum ar fi susţinut iniţial, şi că ar fi mărit intenţionat viteza de deplasare intrând fără vreun motiv în piciorul pasarelei. Femeia, aflată pe scaunul din dreapta, a murit pe loc, pentru că nu purta centură de siguranţă.

"-Reporter: Vă consideraţi în continuare nevinovat?
-Da, nevinovat.
-Reporter: Dar ce s-a întâmplat acolo? Aţi avut o ceartă înainte?
-Nişte discuţii.
-Reporter: De ce nu şi-a pus centura? Nu i-ai spus să îşi pună centura?
-Nu purta de obicei."

Anchetatorii spun că au indicii că barbatul ar fi premeditat crima. Apropiaților le-ar fi spus că se simte înşelat şi că plănuieşte să îşi omoare fosta soţie intrând cu maşina într-un stâlp.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit unor surse din anchetă, cu o oră înainte să o ia pe femeie de acasă, bărbatul a mers de la locuinţa ei până în Pipera, trecând şi pe aici, prin zona accidentului. Aşa ar fi ales, cred anchetatorii, locul tragediei. În plus, cu o zi înainte, acesta a insistat să o ducă la serviciu cu maşina, deşi aceştia erau certaţi, iar femeia plecase de o săptămână de acasă.

Bogdan Aanei, avocatul suspectului: "Viteza l-a dus într-o situaţie în care să nu mai aibă capacitatea să se redeseze. El are permis de doi ani de zile, există o tendinţă de a trage fără să vrei de volan pe dreapta, în momentul în care te uiţi în dreapta sau îţi este distrasă atenţia în dreapta de pasager sau de orice."

Bărbatul a fost arestat acum pentru violenţă în familie şi omor calificat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.