Cum am putea ajunge la capacitatea de 28.000 de teste pe zi. Anunțul lui Nelu Tătaru

Test coronavirus
Shutterstock

Nelu Tătaru a afirmat, duminică, la Iaşi că zilnic există câteva mii de teste COVID în aşteptare şi că soluţia ar fi ca laboratoarele să lucreze în trei schimburi, astfel încât să se ajungă la o capacitate de 28.000 de teste în 24 de ore.

Ministrul Sănătății susţine că activitatea celor 133 de laboratoare care fac teste COVID este suprasolicitată şi că există zilnic 6.000-7.000 de teste în aşteptare, conform News.ro.

Ministrul Sănătăţii afirmă că soluţia ar fi ca aceste laboratoare să lucreze în trei schimburi în loc de două, cum se întâmplă în prezent.

„În acest moment avem 133 de puncte de testare, cu o medie de 19.000-20.000 de teste făcute, într-un ritm de două ture pe zi. În condiţiile în care aceste laboratoare vor avea şi capacitatea de trei ture pe zi, atunci putem să ne ducem spre 27.000-28.000 de teste pe zi şi pot fi compensate odată cu venirea cererilor de teste pentru cei care pleacă în concediu, la cerere. Au ajuns ca o mare parte din teste să rămână în aşteptare, cum sunt 6.000-7.000 de teste pe zi. Doar mărirea capacităţii acestor puncte pe care le avem acum, 133 de puncte, cu o tură suplimentară poate ajunge cu aceste teste la zero”, a declarat ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
8.000 de bucureșteni s-au înscris în proiectul „Testăm pentru vacanţă”. Câte locuri mai sunt
8.000 de bucureșteni s-au înscris în proiectul „Testăm pentru vacanţă”. Câte locuri mai sunt

Peste 8.000 de bucureşteni au solicitat, în 48 de ore, înscrierea în proiectul "Testăm pentru Vacanţă", potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Premieră mondială: Test pentru Covid-19 care oferă rezultatul în 20 de minute. Cum funcționează
Premieră mondială: Test pentru Covid-19 care oferă rezultatul în 20 de minute. Cum funcționează

Cercetători din Australia au realizat un test de sânge care poate determina o eventuală infecţie cu coronavirus în aproximativ 20 de minute, o premieră mondială în acest domeniu, transmite Reuters.

Ce riscă românii care se testează pentru Covid-19 în Bulgaria, înainte de a ajunge în Grecia
Ce riscă românii care se testează pentru Covid-19 în Bulgaria, înainte de a ajunge în Grecia

Românii care se testează în Bulgaria pentru a trece spre Grecia şi care sunt confirmaţi cu COVID-19 pot fi plasaţi în carantină sau auto-izolare în Bulgaria, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.