Cel puțin 5 oameni au fost uciși în Franța de o furtună extrem de violentă. Vântul a depășit 200 km/h

×
Codul embed a fost copiat

O furtună violentă a semănat groaza joi în insula franceză Corsica. Cel puţin cinci oameni, printre care și un copil, au murit şi alţi 22 au fost răniţi.  

Printre cei care şi-au pierdut viaţa în timpul furtunii se numără o fetiță de 13 ani, lovită de un copac smuls de vijelie, şi o femeie prinsă în mașina strivită de acoperișul unei cabane din apropiere.

Potrivit autorităților din zonă, insula a fost măturată de ploi torențiale și grindină, iar vântul a bătut chiar și cu 200 de kilometri pe oră.

Furtunile au omorât oameni și în Italia

Vijeliile au făcut prăpăd joi și în Italia. În Toscana, cel puțin doi oameni au murit, prinşi sub copaci doborâţi de furtună.

De asemenea, mai multe persoane au fost rănite, și peste 100 de localnici au fost evacuați.

Citește și
Litoralul, spulberat de cea mai puternică furtună din ultimul deceniu. Valurile uriașe au înghițit plajele
Litoralul a fost lovit de cea mai puternică furtună din ultimul deceniu. ”Riscul de moarte ar fi foarte mare”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
VIDEO Furtună violentă în Toscana. Doi oameni au murit și alți 18 au fost răniți
VIDEO Furtună violentă în Toscana. Doi oameni au murit și alți 18 au fost răniți

Două persoane au murit în Italia, alte 18 au fost rănite, iar alte 100 au fost evacuate, joi, în timpul unei furtuni care a smuls copaci din rădăcină şi acoperişuri de pe clădiri, la Toscana, anunţă această regiune italiană, relatează AFP.

Litoralul a fost lovit de cea mai puternică furtună din ultimul deceniu. ”Riscul de moarte ar fi foarte mare”
Litoralul a fost lovit de cea mai puternică furtună din ultimul deceniu. ”Riscul de moarte ar fi foarte mare”

O furtună rară, întâlnită doar iarna pe litoralul Mării Negre, a înghițit doi oameni, dați dispăruti de aproape 24 de ore. Lucrau la o terasă din Costinești, iar marți noapte au riscat și s-au avântat în larg.

Familie cu doi copii, surprinsă pe munte de furtună, recuperată de salvamontiști. O fetiță era încălțată cu papuci | FOTO
Familie cu doi copii, surprinsă pe munte de furtună, recuperată de salvamontiști. O fetiță era încălțată cu papuci | FOTO

O familie formată din doi adulți și doi copii, cu vârste de cinci și șase ani, a rămas blocată pe munte din cauza unei furtuni.  

Povestea salvamarului Sorin, care a murit încercând să salveze un tânăr inconștient. Greșeala fatală a turistului i-a ucis
Povestea salvamarului Sorin, care a murit încercând să salveze un tânăr inconștient. Greșeala fatală a turistului i-a ucis

Furtuna pornită în weekend în largul Mării Negre, cu un vânt de 60 kilometri pe oră, a ridicat luni valuri de trei metri în apropierea țărmului în sudul litoralului și a provocat trei decese.

Valurile mari din apropierea țărmului din sudul litoralului au provocat trei decese. Printre victime este și un salvamar
Valurile mari din apropierea țărmului din sudul litoralului au provocat trei decese. Printre victime este și un salvamar

Furtuna pornită acum două zile în largul Mării Negre, cu un vânt de 60 kilometri pe oră, a ridicat, luni, valuri de trei metri în apropirea țărmului în sudul litoralului și a provocat trei decese.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.