BMW scos cu lopeţile din zăpadă de jandarmi, în Dâmboviţa. Cine era în maşină

×
Codul embed a fost copiat

Operaţiune de salvare a jandarmilor pe un drum închis circulaţiei pe timp de iarnă, unde un autoturism BMW a derapat.

O maşină în care se aflau două tinere şi doi copii a derapat şi a ieşit de pe carosabil, duminică, pe DJ 713 Dichiu-Piatra Arsă, drum închis circulaţiei pe timp de iarnă, iar în sprijinul celor aflaţi în autovehicul au intervenit jandarmii montani, salvamontiştii şi ISU, informează Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Dâmboviţa.

"Jandarmii montani de la Postul Zănoaga, salvamontiştii şi angajaţi ai ISU Dâmboviţa au intervenit, în urma unui apel la 112, pentru sprijinirea unor persoane aflate în dificultate în Munţii Bucegi. Cei patru turişti, două tinere şi doi copii minori, unul în vârstă de 4 ani şi celălalt de 11 ani, din municipiul Bucureşti, se deplasau cu autoturismul pe DJ 713 Dichiu-Piatra Arsă (traseu turistic închis circulaţiei rutiere pe timp de iarnă), iar la aproximativ 5 km de cabana Dichiu maşina a derapat şi a rămas blocată în şanţul de pe marginea drumului, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile", precizează IJJ Dâmboviţa.

Niciuna dintre persoanele aflate în maşina care a derapat nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

"Ajunşi la faţa locului, jandarmii montani, salvamontiştii şi echipa de la ISU Dâmboviţa au acţionat pentru deblocarea autovehiculului. Acţiunea s-a încheiat după circa 2 ore şi jumătate şi nu s-a impus acordarea de îngrijiri medicale turiştilor, care s-au întors la domiciliul din Bucureşti", informează IJJ Dâmboviţa.

Citește și
avalansa
Doi turişti au fost surprinşi de o avalanşă în Munţii Făgăraş
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Turiştii aflaţi în dificultate în diferite zone din Munţii Bucegi pot apela numerele de telefon 0749.058037 / 0749.034639 sau numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita sprijinul jandarmilor montani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Turişti căutaţi pe munte, după ce au plecat fără să aibă măcar lanterne
Turişti căutaţi pe munte, după ce au plecat fără să aibă măcar lanterne

Doi turişti din Bucureşti s-au aventurat pe munte fără a fi echipaţi, fără a cunoaşte traseul şi fără a avea lanterne, anunţă Salvamont Prahova, care precizează că turiştii au fost găsiţi şi sunt coborâţi de pe munte prin Predeal.

Doi turişti au fost surprinşi de o avalanşă în Munţii Făgăraş
Doi turişti au fost surprinşi de o avalanşă în Munţii Făgăraş

Doi turişti au fost surprinşi de o avalanşă de mici dimensiuni în Munţii Făgăraş şi au reuşit să se salveze singuri, informează, sâmbătă, Salvamont Sibiu.

Greșeala care le-a fost fatală celor 2 alergători care au murit la maratonul din Piatra Craiului
Greșeala care le-a fost fatală celor 2 alergători care au murit la maratonul din Piatra Craiului

Un maraton montan organizat în Piatra Craiului s-a încheiat tragic. Doi sportivi - o femeie și un bărbat s-au prăbușit 70 de metri aproape în același timp și în același loc.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.