Bărbatul care ar fi îndemnat la violențe în 10 august 2018, ridicat de la protestul împotriva stării de alertă

Ovidiu Grosu
Facebook.com

Două persoane care protestau marţi în Piaţa Victoriei au fost duse la Poliţie pentru a fi identificate şi sancţionate, după ce au refuzat să se legitimeze la cererea forţelor de ordine.

"Doi participanţi au refuzat să se legitimeze la solicitarea jandarmilor şi, conform prevederilor legale, au fost conduşi la secţia de poliţie pentru identificare şi sancţionare. Facem precizarea că, în această perioadă, din raţiuni de sănătate publică şi conform legii, organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii sau orice alte întruniri sunt interzise", informează Biroul de presă al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Unul dintre cei doi reținuți este Ovidiu Grosu, care susține că este președintele partidului "Diaspora și prietenii" și care a participat și la protestul organizat în data de 10 august 2018.

DIICOT a anunțat, în august 2018, că Ovidiu Grosu este urmărit penal, după ce s-a autointitulat ”adevăratul organizator al protestului diasporei din 10 august” și i-a îndemnat pe participanți să recurgă la acte de violență împotriva forțelor de ordine.

Într-o postare pe Facebook, de marți, Ovidiu Grosu cere oamenilor să iasă în stradă, pentru a protesta, în cazul în care Guvernul va decide prelungirea stării de alertă.

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Într-un comunicat dat publicității marți, Jandarmeria Capitalei recomandă tuturor cetăţenilor să respecte prevederile legale şi să nu participe la astfel de evenimente.

Aproximativ 100 de persoane participă, marţi, la un protest în Piaţa Victoriei, împotriva măsurilor luate de Guvern în legătură cu combaterea pandemiei de COVID-19.

Cele două persoane ridicate din Piaţa Victoriei, amendate cu 1.000 şi 1.500 de lei

 

Cele două persoane participante marţi la un protest în Piaţa Victoriei care au fost duse la poliţie au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 1.000 şi, respectiv, 1.500 de lei.

Potrivit Jandarmeriei Capitalei, cei doi au fost amendaţi pentru refuz de legitimare, conform Legii nr. 61 din 1991 şi pentru nerespectarea interdicţiilor de a participa la manifestaţii publice în spaţii deschise conform Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
 

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Protest în Capitală, împotriva legii privind carantinarea. Zeci de oameni s-au strâns în Piața Victoriei
Protest în Capitală, împotriva legii privind carantinarea. Zeci de oameni s-au strâns în Piața Victoriei

Un protest la care participă persoane care reclamă abuzuri ale autorităţilor în legătură gestionarea pandemiei de coronavirus a avut loc, duminică, în Piaţa Victoriei.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.