Tânăr din Bucureşti, arestat după ce a incendiat mașina fostei iubite

×
Codul embed a fost copiat

La mai puţin de o lună de când a dat foc maşinii fostei sale iubite, un tânăr din Bucureşti a fost încătuşat de poliţie şi ulterior arestat de judecători.

Este cercetat pentru distrugere, întrucât incendiul care părea iniţial provocat de un banal scurt circuit, s-a dovedit a fi un gest comis cu rea intenţie.

La sfârşitul lunii ianuarie, un telefon primit noaptea la 112 anunţa un incendiu într-o parcare. Pornite de la o maşină, flăcările au mistuit în cele din urma încă două autoturisme. Iniţial, toată lumea a crezut că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

Numai că, în zilele care au urmat, cercetările poliţiştilor de la secţia 15 au demonstrat că totul fusese un gest premeditat şi că focul a fost pus de un bărbat de 29 de ani, care a vrut să se răzbune pe femeia care-l părăsise.

Bărbatul a fost audiat, reţinut de procurori şi, în cele din urmă arestat de judecători, pentru distrugere.

Citește și
incendiu
A dat foc propriului fânar, după o întrebare primită de la cei care voiau să cumpere casa
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Tânărul din Buzău care şi-a ucis iubita prin incendiere, condamnat la 24 de ani de închisoare
Tânărul din Buzău care şi-a ucis iubita prin incendiere, condamnat la 24 de ani de închisoare

Cosmin Dan, tânărul de 21 de ani judecat pentru uciderea fostei iubite prin incendiere, a fost condamnat joi de magistraţii Tribunalului Buzău la o pedeapsă de 24 de ani de închisoare pentru infracţiunea de omor deosebit de grav prin cruzimi.

A dat foc propriului fânar, după o întrebare primită de la cei care voiau să cumpere casa
A dat foc propriului fânar, după o întrebare primită de la cei care voiau să cumpere casa

Un tânăr de 25 de ani dintr-o comuna din Arges a fost reținut, miercuri seară, pentru distrugere prin incendiere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Jaf urmat de un incendiu în Dâmbovița. Hoții au reușit să fugă cu 150.000 de lei
Jaf urmat de un incendiu în Dâmbovița. Hoții au reușit să fugă cu 150.000 de lei

Jaf urmat de incendiu, într-o comună din județul Dâmbovița. Hoții au dat atacul în locuinţă imediat ce proprietarii au plecat la muncă, iar ca să îşi șteargă urmele au pus foc în fiecare încăpere din care au scotocit.

VIDEO. Un terorist incendiază o sinagogă, dar focul îi explodează în față
VIDEO. Un terorist incendiază o sinagogă, dar focul îi explodează în față

Un terorist care a încercat să incendieze o sinagogă din Marea Britanie a fost cât pe ce să moară din cauza focului, după ce flăcările i-au explodat direct în față.

Momentul în care un bărbat și-a dat foc în apropiere de Casa Albă. FOTO
Momentul în care un bărbat și-a dat foc în apropiere de Casa Albă. FOTO

Gest extrem făcut de un bărbat în apropiere de Casa Albă, în Washington. 

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.