Alexia va fi externată. Când își va putea folosi din nou mâinile, după ce i-au fost amputate într-un accident

Alexia

Alexia, adolescenta cu mâinile frânte în urma unui grav accident de circulație, se întoarce acasă!

 

După șapte intervenții chirurgicale în timpul cărora i-au fost replantate brațele, sfârtecate într-un cumplit accident acum două săptămâni, Alexia se pregătește să meargă acasă. Își va petrece începutul de an alături de familie, promit medicii, care au operat-o din nou la mâna stângă.

Dr. Sidonia Susanu, șef clinică chirurgie plastică Spitalul Sf. Maria Iași: „Doar degetele mâinii drepte le poate mișca în flexie, datorită faptului că doi dintre cei trei nervi importanți ai mâinii au fost nesecționați în accident, dar cu siguranță acest copil va recupera și celelalte funcții motorii la mâna dreaptă și la mâna stângă.”

Alexia își va recupera funcțiile motorii ale mâinilor în cel mult 12 luni - sunt de părere doctorii. Fata cu părul blond și ochii albaștri are o capacitate de vindecare care depășește media normală - spun ei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Momentul în care adolescenta a făcut primii pași, în spital, după accident a fost filmat de mama ei. Are are părul împletit și în picioare poartă papuci verzi, de Crăciun.

Vali Tudose, mama Alexiei: „O bucurie enormă, bucuria enormă de a-mi vedea copilul mergând, mergând pe piciorușele ei, cu speranța că în viitorul apropiat își va folosi și mânuțele. A fost o minune de Crăciun. Evoluția Alexiei a fost una fantastică și este în continuare la fel. Are o pozitivitate, un optimism debordant.”

Acasă, pe Alexia, o așteaptă și Eric - fratele ei, cel care i-a ridicat mâna retezată de la locul accidentului și a dus-o la Ambulanță.

Eric Tudose, fratele Alexiei: „Mi-a spus chiar azi că vrea să mănânce foarte mult sarmale, făcute de mamaia. A insistat că ar vrea să facem bradul împreună, chiar mâine ar vrea să facem bradul împreună.”

Florin Tudose, tatăl Alexiei: „E o bucurie foarte mare că poate să vină acasă și că putem face revelionul în familie.”

Accidentul în care Alexia era să își piardă mâinile s-a produs în Pașcani. Un autocar cu 35 de oameni s-a răsturnat atunci și 25 dintre ei au ajuns la spital.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.