22 de percheziții, în trei județe, într-un dosar cu prejudiciu de 2,1 milioane de lei

Mascati

22 de percheziții au loc, marți dimineața, la domiciliile unor persoane fizice și juridice din municipiul București și din județele Călărași și Timiș, într-un dosar de evaziune fiscală, în domeniul produselor de papetărie și birotică.

Din cercetări polițiștilor a reieșit că persoanele vizate ar fi înregistrat în evidenţa contabilă şi ar fi declarat organelor competente achiziţii fictive de la firme cu comportament de tip „fantomă” şi de la firme a căror identitate a fost „furată”, care nu ar fi avut cunoştinţă despre acest fapt şi nici activităţi comerciale cu bănuiţii, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Astfel, prejudicial cauzat statului roman este estimate la peste 2,1 milioane de lei, precizează Poliția Română.

Șase personae vor fi duse la audieri, la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 2.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Câțiva români au dat spargeri de 1 milion de euro în Franța. Ce s-a găsit la percheziții
Câțiva români au dat spargeri de 1 milion de euro în Franța. Ce s-a găsit la percheziții

O reţea de spărgători originari din România, suspectaţi de comiterea a 25 de furturi în estul Franţei, a căror pradă este evaluată la peste un milion de euro, a fost destructurată în urma unei anchete de un an, a declarat luni Jandarmeria din Besançon.

Canabis, cultivat în spatele casei. Două persoane, arestate pentru 30 de zile
Canabis, cultivat în spatele casei. Două persoane, arestate pentru 30 de zile

Procurorii DIICOT au găsit, într-o gospodărie din Cluj, o întreagă plantaţie de canabis.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.