Cine si cat a platit pentru tragedia din 2003. 100 de oameni au murit dupa un incendiu intr-un club din Statele Unite

Clubul ”The Station”, 20 februarie 2003: trupa rock Great Whit” isi incepe concertul la ora 23:00. La cateva secunde dupa startul primei piese, managerul trupei, Daniel Biechele, porneste mai multe jerbe de scantei. Aproape imediat, acestea aprind spuma folosita pentru izolarea antifonica a clubului si flacarile incep sa se ridice din spatele trupei. Initial, publicul crede ca e vorba de un efect de scena, parte din show. Trec 20 de secunde, dupa care trupa se opreste din cantat. In mai putin de un minut, focul cuprinde scena si oamenii realizeaza ce se intampla. Se inghesuie sa iasa din club, majoritatea pe usa din fata, mai ales ca iesirea din spatele scenei e blocata de un paznic. Sunt insa 462 de oameni doar in public – desi capacitatea clubului e de numai 404 – si in nici 2 minute, incinta e cuprinsa de flacari. In final, 100 de oameni isi pierd viata si 230 sunt raniti.

Un scenariu aproape identic cu cel din clubul Colectiv din Capitala, doar ca a avut loc in Statele Unite, in orasul West Warwick din Rhode Island. Ce s-a intamplat insa dupa aceea? Ce consecinte a avut o asemenea tragedie? Cine a fost pedepsit?

Un val de indignare a cuprins america in saptamanile ce au urmat acestei tragedii. Opinia publica arunca vina in primul rand pe proprietarii clubului, fratii Michael si Jeffrey Derderian, pe inspectorul in materie de siguranta incendiilor din West Warwick si pe liderul formatiei, Jack Russell.

La doar cateva zile dupa tragedie au inceput problemele pentru patronii „The Station”. Mai intai s-a descoperit ca acestia nu platisera asigurarile obligatorii pentru personalul clubului, astfel ca familiile angajatilor decedati trebuiau le achite cheltuielile de inmormantare din propriul buzunar. In plus, s-a descoperit ca Jeffrey Derderian, prezentator al unei statii locale de stiri, adusese un cameraman al postului, Brian Butler, sa filmeze concertul – iar imaginile nu lasau niciun dubiu asupra desfasurarii tragediei (vezi aici filmarea).

Citește și

Cosmarul trait de rudele si prietenii celor aflati vineri seara in Clubul Colectiv. "Au zis sa venim la spitale sa-i cautam"

ANCHETA
Pe 26 februarie, la aproape o saptamana dupa incendiu, o echipa de specialisti a inceput investigatia criminalistica la locul catastrofei. O conducea unul dintre cei mai buni experti in domeniu din Statele Unite, Richard A. Gould, profesor de arheologie criminalistica, ce participase si la investigarea scenei atetntatelor din 11 septembrie 2001. Echipa lui Gould a incercat sa reconstituie istoria din spatele fiecarei ramasite a incendiului de la „The Station”. De pilda, un lantisor de aur i-a permis, in lipsa oricaror alte indicii, sa le confirme parintilor unei tinere ca fiica lor si-a gasit sfarsitul in incendiu.

La randul lor, expertii in incedii au analizat izolatia antifonica, insa raportul lor nu a fost facut niciodata public. Compania acuzata ca a produs izolatia, Sealed Air, a contestat rapoartele. In final s-a aflat ca de fapt materialul care a luat foc era luat, la propriu, de la gunoi – dar era produs de Sealed Air si, teoretic, ar fi trebuit sa nu arda atat de usor nici dupa reciclare. John Barylick, unul dintre avocatii victimelor, care a luat parte la testarea diverselor materiale, sustine ca izolatia antifonica folosita „era predestinata sa faca peretii clubului sa arda ca flacarile iadului”. In cele din urma, Sealed Air a acceptat sa plateasca o parte din daune.

De asemenea, investigatia a aratat ca in club nu exista un sistem de sprinklere, care, potrivit simularilor NIST (Institutul National pentru Standarde si Tehnologie), ar fi tinut flacarile sub control suficient timp pentru a permite evacuarea cladirii. Reglementarile permiteau, teoretic, sa nu existe un asemenea sistem, din cauza vechimii si dimensiunilor cladirii, insa din cauza destinatiei acesteia – club de noapte – derogarea de la reguli nu mai era in vigoare. Inspectorii primariei au considerat insa ca imobilul nu are nevoie de sistem de sprinklere si nu au luat nicio masura. Nici pana azi legea privind sprinklerele nu a fost imbunatatita in Statele Unite, desi tragedia din „The Station” a dus la o dezbatere publica in acest sens.

In cadrul anchetei, o intreaga aripa a clubului a fost reconstruita pe cheltuiala firmelor de avocatura care reprezentau victimele. S-au facut teste, s-a analizat filmarea lui Butler cadru cu cadru, s-a discutat cu marotorii si, in final, s-a elaborat un raport care constituie si azi o „biblie” a cazurilor de acest fel in sistemul judiciar american.

PEDEPSELE
In 2006, Dan Biechele, managerul trupei, a fost condamnat. Marturiile supravietuitorilor si declaratiile rudelor au fost coplesitoare. „Stiti cum e sa-ti pierzi doi oameni pe care ii iubesti intr-un mod atat de oribil incat sa nu mai poata fi identificati decat dupa amprentele dentare”, i-a intrebat pe jurati o femeie care si-a pierdut fratele si sora in tragedie. „Stiti cum e sa ajungi sa-i suni doar ca sa le mai auzi odata vocea in mesajul inregistrat de robotul telefonic?”. O alta femeie, a carei fiica a pierit in incendiu, a relatat ca mama sa, in varsta de 58 de ani, a refuzat sa mai continue tratamentul pentru cancer pe care il urma si a decis „sa se intalneasca cu nepoata sa in ceruri”.

Biechele insusi si-a recunoscut vina, desi avocatii sai l-au sfatuit de contrariu. A primit 15 ani de inchisoare, dintre care 4 cu executare, plus 3 ani de libertate supravegheata. In 2008 a fost eliberat din penitenciar, o decizie pe care, surprinzator, multe dintre rudele victimelor au considerat-o binevenita, spunand ca Biechele a fost doar un tap ispasitor si ca a fost singurul care si-a asumat raspunderea pentru tragedie.

Mult mai dificil se anunta procesul fratilor Derderian, deoarece acestia nu isi recunosteau vina iar juriul urma sa asculte marturiile a sute de persoane, plus opiniile specialistilor din ancheta. Totul s-a terminat insa surprinzator de rapid dupa ce magistratii au ajuns la un acord cu inculpatii: Michael Derderian a primit aceeasi pedeapsa ca Biechele: 15 ani, dintre care 4 cu executare, iar Jeffrey, 10 ani cu suspendare. „Un proces indelungat nu ar fi facut sa adanceasca suferinta, atat a rudelor victimelor si a supravietuitorilor, cat si a publicului in general”, a spus judecatorul care a negociat acordul, intr-o scrisoare trimisa familiilor afectate de tragedie, afirmand ca „rezultatul procesului era incert”. Procurorul a obiectat la aceasta intelegere, criticata si de opinia publica, dar nu a obtinut redeschiderea dosarului. In 2009, Michael Derderian a fost eliberat penru buna purtare.

La randul sau, procuratura a fost criticata pentru ca nu i-a pus sub acuzare pe inspectorul in materie de siguranta incendiilor din West Warwick si pe liderul formatiei, Jack Russell. Procurorul a raspuns ca, in primul caz, o asemenea decizie ar fi fost strict politica, dar gresita „constitutional, etic si moral”. In cazul lui Russell, o acuzare ar fi fost posibila, deoarece el era responsabil de actiunile managerului formatiei, insa procurorul a decis sa nu faca nimic.

DESPAGUBIRILE
Dupa aproape jumatate de deceniu de negocieri, in 2008 s-a ajuns si la o intelegere privind daunele. Acestea au fost stabilite printr-o lege locala, pentru a nu putea fi modificate de un eventual recurs.Valoarea totala: 176.193.718 dolari.

Despagubirile au fost platite, printre altii, de primaria din West Warwick (10 milioane de dolari), de statul Rhode Island (10 milioane), de formatia Great White (1 milion), de producatorul izolatiei antifonice, Sealed Air (25 de milioane), de firma care a vandut izolatia, American Foam (6,3 milioane) dar si de compania Lin Television care a achitat 30 de milioane de dolari pentru ca detinea postul unde Jeffrey Derdenian prezenta stiri si pentru ca unul dintre operatorii retelei TV, Brian Butler era prezent in club si a filmat intreaga tragedie. Chiar si productorul de bere Amheuser-Busch a achitat 5 milioane, pentru ca in noaptea respectiva avea o promotie in club.

Din totalul despagubirilor, avocatii au primit 58 de milioane de dolari. Restul a fost impartit intre supravietuitori si familiile victimelor dupa un algoritm stabilt de profesorul de drept Francis McGovern, contractat special pentru a face aceasta impartire in mod corect si obiectiv. Desi suma totala pare enorma, in realitate unele dintre victime au ajuns in final sa fie bune de plata, din cauza ca, in asteptarea despagubirilor, au apelat la fonduri care dau avansuri celor intr-o astfel de situatie pentru a achita costurile operatiilor sau cheltuielile de judecata. Vaduva uneia dintre victime a ajuns astfel sa datoreze peste 137.000 de dolari unui fond, cu DAE de 64,7%, pentru sumele primite in avans.

Radu Pirca

Articol recomandat de sport.ro

E știrea momentului! Valeriu Iftime s-a retras. Anunțul făcut de politicianul care o patronează pe FC Botoșani