Bărbat căutat de scafandri la Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, după ce s-ar fi înecat

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 64 de ani este căutat de miercuri după-amiază în zona localităţii Sfântu Gheorghe din Delta Dunării.

Omul a intrat în apa Dunării să se răcorească după o zi lungă de muncă, dar s-a scufundat şi nu a mai revenit la suprafaţă.

Alarma a fost dată de colegii lui, însă până acum căutările nu au dat niciun rezultat.

Bărbatul a venit în Delta Dunării din judeţul Neamţ la începutul acestei veri, pentru a lucra la spaţiile verzi într-un complex turistic din Sfântu Gheorghe.

Cum ieri a fost o zi foarte călduroasă, după terminarea programului a mers să se scalde în Dunăre.

Citește și
băiețel inecat salvat soră
Un băiețel de 10 ani a murit în timp ce își salva sora mai mică de la înec
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Când colegii şi-au dat seama că a dispărut, au chemat mai mulţi localnici cu bărcile,
apoi au intervenit şi pompierii, inclusiv cu un elicopter SMURD.

Joi, a fost trimisă în zonă şi o echipă de scafandri, dar până acum trupul bărbatului nu a fost găsit.

Săptămâna trecută două fetiţe s-au înecat în Dunăre, la Isaccea.

Autorităţile trag un semnal de alarmă şi îi sfătuiesc pe cei care vor să facă baie în Dunăre să nu rişte. Curenţii puternici şi malurile abrupte sunt capcane sigure, mai ales pentru persoanele care nu ştiu să înoate foarte bine ori au probleme medicale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Doi adolescenți s-au înecat la scăldat, în județul Iași
Doi adolescenți s-au înecat la scăldat, în județul Iași

Doi adolescenți, unul de 13 ani din județul Neamț, celalalt de 15 ani din județul Iași, s-au înecat la scăldat.

Un băiețel de 10 ani a murit în timp ce își salva sora mai mică de la înec
Un băiețel de 10 ani a murit în timp ce își salva sora mai mică de la înec

Un băiețel în vârstă de 10 ani a murit în timp ce încerca să o salveze de la inec pe sora sa mai mică. Tragedia s-a întâmplat în Dakota de Sud.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.