Concurenții Love Island România trăiesc intens prima recuplare. Alina Ceușan: „A fi singur înseamnă a fi în pericol!”

love island

Tinerii sexy și atragători din Love Island România au ajuns în fața unora dintre cele mai importante momente a întregului show: recuplarea și eliminarea.

După zile întregi în care au avut timp să se cunoască, să descopere dacă își pot găsi sufletul pereche, ei au decis alături de cine continuă cea mai fierbinte experiență a vieții lor.
 
În aventura provocatoare de a-și găsi dragostea, Alexandra, Ada, Gabriela, Josephinka, Mădălina, Adrian, Andrei, Denis, Eduard și Valentin, alături de cei trei noi concurenți intrați pe parcurs în vilă – Anne, Nargi și Călin, au trăit prima recuplare. Acest moment consolidează unele dintre cupluri, destrămă altele, dar și scoate la suprafață multe lucruri nespuse. În urma acestei etape, persoana care rămâne fără un partener în Love Island România, părăsește vila.
 
„V-am spus deja că la Love Island e foarte important să fiți într-un cuplu, iar a fi singur înseamnă a fi în pericol. În această seară, decizia va aparține băieților! Publicul este unul cu greutate și poate schimba parcursul vostru în orice secundă, el a avut de ales o favorită. Fata care a primit cele mai multe voturi este recompensată cu imunitate până la următoarea recuplare!”, a spus Alina Ceușan.
 
Emoțiile și tensiunea au fost elemente cheie la fiecare alegere, iar fetele în pericol au simțit cum deciziile băieților din vilă le duc mai aproape de eliminare. În urma acestei etape s-au format 6 cupluri noi: Ada și Andrei, Anne și Adrian, Călin și Nargi, Alexandra și Valentin, Josephinka și Eduard, Mădălina și Denis, iar Gabriela a părăsit singură show-ul.
 
„Mă simt emoționată, pentru că e primul moment în care conștientizez faptul că am întâlnit niște oameni pe care i-am cunoscut foarte rapid, cu unii dintre ei m-am înțeles foarte bine. Sunt convinsă că unii dintre voi o să vă găsiți perechea!”, le-a spus aceasta înainte de a pleca din vilă.
 
Pentru ce alt concurent parcursul la Love Island România se termină, aflăm de duminică până vineri, pe VOYO, iar luni, de la ora 23:00, și de marți până vineri, de la ora 23:30, pe PRO TV.
 
Love Island România – Mai fierbinte ca soarele!
 
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Începe Love Island România. Alina Ceușan: „E primul moment important: formarea cuplurilor!”. Stai pe ProTV, de la ora 23:00
Începe Love Island România. Alina Ceușan: „E primul moment important: formarea cuplurilor!”. Stai pe ProTV, de la ora 23:00

Cel mai fierbinte reality show al momentului este aici! Love Island România începe luni seară de la ora 23:00, la PRO TV, însă abonații VOYO au deja acces la primul episod din formatul care a încins imaginația întregului mapamond.

Așteptarea a luat sfârșit. Love Island, cel mai tare show de dating, a început pe VOYO
Așteptarea a luat sfârșit. Love Island, cel mai tare show de dating, a început pe VOYO

Cel mai așteptat reality show al momentului, Love Island România, a început duminică pe VOYO. Cinci fete și cinci băieți intră în cea mai palpitantă aventură a vieții lor timp de două luni cu scopul de a găsi dragostea adevărată.  

Ei sunt cei zece concurenți care își caută dragostea în cel mai fierbinte reality show al momentului: Love Island România
Ei sunt cei zece concurenți care își caută dragostea în cel mai fierbinte reality show al momentului: Love Island România

Sub privirile unei țări întregi, într-un show unic, ei sunt cei zece tineri gata să pornească într-o călătorie uluitoare, pe drumul spre dragostea adevărată.  

Dragoș Răduță este vocea Love Island România. El va povesti trăirile concurenților celui mai fierbinte reality show
Dragoș Răduță este vocea Love Island România. El va povesti trăirile concurenților celui mai fierbinte reality show

Duminică, 1 octombrie, începe primul sezon al celui mai așteptat reality show al momentului: Love Island România. Alina Ceușan, gazda emisiunii, va avea alături de ea un povestitor, care va urmări, pas cu pas, parcursul celor 10 concurenți.

Cel mai așteptat reality show al momentului, Love Island România, începe din 1 octombrie, pe VOYO, și a doua zi, pe PRO TV
Cel mai așteptat reality show al momentului, Love Island România, începe din 1 octombrie, pe VOYO, și a doua zi, pe PRO TV

Așteptarea a luat sfârșit, începe Love Island România! Show-ul fenomen care a încins imaginația întregului mapamond se lansează duminică, 1 octombrie, pe VOYO, iar din 2 octombrie, telespectatorii îl pot urmări, aproape de miezul nopții, pe PRO TV.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.