Fostul director general Apele Române, Victor Sandu, reținut de DNA pentru o mită de 1 milion de euro

×
Codul embed a fost copiat

Procurorii DNA Bacău au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 3 august 2020, a fostului director general al Administrației Naționale “Apele Române”, Victor Sandu, care este acuzat de luare de mită de 1 milion de euro.

Potrivit unui comunicat al DNA, de asemenea, a mai fost reținut un om de afaceri, reprezentant al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de dare de mită.

Nu în ultimul rând, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 3 august 2020, față de două persoane, administratori ai unor societăți comerciale, pentru infracțiunea de complicitate la luare, respectiv complicitate dare de mită.

Comunicatul oficial al DNA:

 

În calitate de director general al Administrației Naționale “Apele Române”, în perioada 17 mai – 6 mai 2019, inculpatul Sandu Victor ar fi pretins sume de bani și ar fi primit, de la un om de afaceri, coinculpat, suma totală de 4.830.464 lei, reprezentând mită în schimbul alocării de fonduri necesare executării unor contracte încheiate de societatea comercială administrată în fapt de omul de afaceri cu Administrația Națională “Apele Române”.

Citește și
Fostul procuror Mircea Negulescu, reţinut de procurorii Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie
Fostul procuror Mircea Negulescu, arestat preventiv pentru 30 de zile
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

Banii ar fi fost virați de societatea omului de afaceri în conturile a două firme controlate de un apropiat al directorului general.
Concret, banii ar fi fost pretinși și primiți de inculpatul Sandu Victor în legătură cu atribuțiile sale de serviciu referitoare la alocarea de fonduri pentru executarea unor contracte având ca obiect amenajarea unor râuri ori înlăturarea efectelor calamităților produse pe râuri din județul Bihor.

Banii primiți drept mită ar fi fost justificați cu facturi fiscale emise de cele două firme controlate de apropiatul inculpatului Sandu Victor, reprezentând contravaloarea unor lucrări și servicii care în realitate nu au fost executate.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 4 august 2020, inculpatul SANDU VICTOR și coinculpatul om de afaceri sunt prezentați Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Omul de afaceri care a recunoscut la DNA că ar fi intermediat o mită de 5 milioane de dolari pentru Elena Udrea
Omul de afaceri care a recunoscut la DNA că ar fi intermediat o mită de 5 milioane de dolari pentru Elena Udrea

Omul de afaceri Budeanu Radu Ioan a mărturisit oficial faptul că a intermediat o mită de 5 milioane dolari, primită de Elena Udrea în procesul "Hidroelectrica", potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Fostul procuror Mircea Negulescu, arestat preventiv pentru 30 de zile
Fostul procuror Mircea Negulescu, arestat preventiv pentru 30 de zile

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv joi ca fostul procuror Mircea Negulescu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, scrie Agerpres. 

Orban: ”DNA-ul pădurilor este o nebunie”. De ce ar scăpa toți cei care au încălcat legea
Orban: ”DNA-ul pădurilor este o nebunie”. De ce ar scăpa toți cei care au încălcat legea

Premierul Ludovic Orban susţine că legea care prevede funcţionarea unui ”DNA al pădurilor” este ”o nebunie”.

Rechizitoriul Black Cube: Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a încercat compromiterea șefei DNA pentru că i-a distrus cariera
Rechizitoriul Black Cube: Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a încercat compromiterea șefei DNA pentru că i-a distrus cariera

Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a încercat să o compromită pe Laura Codruța Kovesi prin intermediul israelienilor de la Black Cube pentru că DNA i-a distrus cariera, se arată în rechizitoriul DIICOT.

Recomandări
Români plecați la muncă în UK, transformați în sclavi. O familie de infractori le lua actele și făcea avere de pe urma lor
Români plecați la muncă în UK, transformați în sclavi. O familie de infractori le lua actele și făcea avere de pe urma lor

Traficanţi români de persoane, condamnaţi în Marea Britanie. Sub paravanul unei afaceri de „leasing de personal”, aduceau muncitori din România şi îi exploatau.

Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale
Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale

Alte trei bănci au câștigat procesele cu Autoritatea Națională a Consumatorilor, care le obligase să emită scandețare cu rate egale la credite pentru toși clienții. La acest moment sunt cinci instituții bancare care au avut căștig de cauză.