Educația în aer liber, tot mai practicată de școli și grădinițe din străinătate

×
Codul embed a fost copiat

Educația în aer liber pare metoda pe care mizează tot mai multe școli sau grădinițe. Un exemplu vine din Italia.

În cazul în care, în luna septembrie, pandemia de coronavirus va amâna deschiderea anului școlar, dascalii mizează pe studiul în natură.

Preșcolarii își petrec zilele cățărându-se în copaci, plimbând animale sau învățând despre mediul înconjurător.

Nu seamănă nici pe departe cu o sală de clasă, dar, de dimineața până seara, cei mici participă aici la tot felul de activități care le dezvoltă deprinderile și capacitățile. Experimentează diferite texturi cu picioarele goale și explorează fiecare colţişor. Învață să numere și să citească, dar sub formă de joacă, bineînțeles.

Copil: „Am găsit niște coacăze coapte și o ramură de coacăz, dar care trebuie să mai crească cel puţin un an”.

Citește și
Companiile investesc în viitorii angajaţi
Afacerea care a explodat în timpul pandemiei. Companiile investesc în viitorii angajaţi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Iniţiată în ţările nordice, educația în aer liber își propune să folosească mediul exterior ca zonă de instruire, unde teoria și practica sunt strâns legate.

Anna Podestà, educatoare: „Tehnicile de supraviețuire reprezintă baza educației în aer liber. În calitate de profesor, atunci când sunt afară cu copiii, trebuie să am cu mine șervețele, plasturi, chiar și o busolă, cremă cu protecție solară sau pelerine în cazul în care sunt șanse de ploaie. Trebuie să anticipez riscul. COVID ne-a pus în această situație”.

La o grădiniță din Lombardia, regiunea italiană cea mai afectată de COVID-19, educatorii privesc acum pandemia ca pe o oportunitate, sperând ca sistemul de învățământ să fie forțat să regândească modelul clasic în care sunt educați copiii.

Anna Podestà, educatoare: „Natura nu înseamnă numai lumina caldă a soarelui. Terenul poate fi uneori alunecos, plin de noroi sau de insecte. Dar natura ne învață cum să integrăm în creșterea copilului toate aceste elemente care par incomode, dar cu care trebuie să învețe cum să le facă față”.

Lecția de azi a inclus o plimbare prin pădure. Copiii au analizat tot felul de plante, au învățat cum să facă un foc de tabără, dar cum să îl și stingă.

Ilaria Marchesi, mamă: „Când vine acasă, e obosit, dar fericit. Are câteva zgârieturi pe picioare, dar e realmente fericit și nu e nimic mai de preț decât să vezi în ochii copilului tău această fericire debordantă”.

Delia Casiraghi, mamă: „Se simte foarte bine aici. E entuziasmat în fiecare dimineață. Abia așteaptă să vadă caii, să îi călărească, să se joace în pădure”.

Certetătorii au ajuns la concluzia că mediile în aer liber prezintă un risc mai mic de transmitere a virusurilor decât cele de ​​interior. Din cauza coronavirusului, școlile și grădinițele tradiționale din Lombardia sunt închise din luna martie și ar trebui să-și deschidă din nou porțile pe 14 septembrie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Urgență fără precedent cauzată de COVID-19. Zece milioane de copii nu se vor mai intoarce la școală
Urgență fără precedent cauzată de COVID-19. Zece milioane de copii nu se vor mai intoarce la școală

Un număr de până la aproape 10 milioane de copii din lumea întreagă ar putea să nu se mai întoarcă niciodată la şcoală după perioada de izolare din cauza consecinţelor economice ale pandemiei de COVID-19, a afirmat luni ONG-ul britanic Salvaţi Copiii.

Afacerea care a explodat în timpul pandemiei. Companiile investesc în viitorii angajaţi
Afacerea care a explodat în timpul pandemiei. Companiile investesc în viitorii angajaţi

Pentru că şcoala românească nu este adaptată în funcţie de piaţa muncii, tot mai multe companii îşi instruiesc singure angajaţii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.