Un nou prototip de dronă, prezentat de o companie britanică. Poate fi controlată cu puterea minții

×
Codul embed a fost copiat

O companie britanică specializată în industria de apărare a prezentat, de curând, o dronă care poate fi controlată cu puterea minții.

Este vorba despre un prototip care poate fi operat de o persoană fără să aibă nevoie de o telecomandă. Tot ceea ce trebuie să facă operatorul e să își focalizeze privirea pe anumite cercuri aflate pe ecranul unui laptop.

Potrivit companiei producătoare, tehnologia era deja pe piață, și tot ce au avut de făcut a fost să creeze softul care să permită controlul aparatului de zbor cu ajutorul minții.

Dispozitivul poate fi de folos militarilor, care astfel pot folosi o dronă fără să lase arma din mâini, spune dezvoltatorul proiectului.

Pentru civili, tehnologia ar putea fi disponibilă la scară largă în aproximativ zece ani.

Citește și
tigari
Țigări aduse cu drona din Ucraina. Cum au fost prinși contrabandiștii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tentativă de asasinat în Bagdad. Reşedinţa premierului irakian a fost ținta unui atac cu dronă capcană
Tentativă de asasinat în Bagdad. Reşedinţa premierului irakian a fost ținta unui atac cu dronă capcană

Premierul Irakului, Moustafa al-Kazimi, a scăpat ''nevătămat'' dintr-o ''tentativă de asasinat'' care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică cu o ''dronă capcană'' asupra reşedinţei sale din Zona Verde a Bagdadului, a anunţat biroul acestuia.

Țigări aduse cu drona din Ucraina. Cum au fost prinși contrabandiștii
Țigări aduse cu drona din Ucraina. Cum au fost prinși contrabandiștii

Contrabandiștii de țigări sunt tot mai inventivi. Pentru a reuși să treacă granita țigări netimbrate din Ucraina în România, aceștia încep să folosească drone.

Filmare spectaculoasă din dronă în California. Un cameraman a surprins mai mulți rechini printre surferi
Filmare spectaculoasă din dronă în California. Un cameraman a surprins mai mulți rechini printre surferi

Filmare spectaculoasă din dronă în sudul Californiei, pe țărmul oceanului. Un cameraman a surprins apariția unor rechini, printre surferi.

Peru: O pasăre care a atârnat 12 ore pe un cablu a fost salvată cu o dronă
Peru: O pasăre care a atârnat 12 ore pe un cablu a fost salvată cu o dronă

Într-o localitate din Peru, o dronă a fost folosită pentru salvarea unei păsări. Înaripata rămăsese prinsă de un cablu de înaltă tensiune.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.