Condamnat la moarte din Texas, salvat de uraganul Harvey

Juan Castillo
Twitter

Uraganul Harvey îi mai oferă unui deţinut condamnat la moarte în Texas câteva luni de trăit.

Uraganul Harvey, care a provocat moartea a cel puţin 35 de persoane în Texas, a permis prelungirea, cu cel puţin câteva luni, vieţii unui condamnat care urma să fie executat săptămâna viitoare, relatează AFP.

Lui Juan Castillo urma să îi fie administrate injecţia letală joi, 7 septembrie, însă un judecător a emis miercuri o ordonanţă care a amânat execuţia până pe 14 decembrie, din cauza catastrofei climatice.

Mai mulţi avocaţi ai deţinutului locuiesc în comitatul texan Harris, afectat de cele mai grave inundaţii din istorie.

Luând act de această situaţia, biroul procurorului din Bexar, un alt comitat, în care se află oraşul San Antonia, a cerut amânarea.

Citește și
Joe Arpaio
Controversatul șerif Joe Arpaio, grațiat de Donald Trump
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Judecătorul Jefferson Moore a răspuns favorabil cererii, oferind încă trei luni de viaţă deţinutului, care petrecut deja peste un deceniu în spatele gratiilor.

Castillo a fost condamnat pentru uciderea unui tânăr rapper din regiune, Tommy Garcia, în decembrie 2003.

Texasul este statul american unde s-au înregistrat, în ultimii 40 de ani, cele mai multe execuţii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Un infirmier german ar fi omorât 84 de pacienți pentru că ”se plictisea”
Un infirmier german ar fi omorât 84 de pacienți pentru că ”se plictisea”

Un infirmier german, Nils Hoegel, condamnat pentru că a ucis doi pacienţi, este suspectat în prezent de cel puţin 84 de crime în Germania, în perioada 2000-2005, au anunţat anchetatorii citaţi de AFP.

Controversatul șerif Joe Arpaio, grațiat de Donald Trump
Controversatul șerif Joe Arpaio, grațiat de Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump l-a graţiat vineri seara pe foarte controversatul şerif Joe Arpaio, în vârstă de 85 de ani, care a fost condamnat pentru că a dat dovad de un zel excesiv împotriva imigranţilor clandestini, relatează AFP.

Sentință în Bistrița. 27 de ani de închisoare după un jaf și un om împușcat
Sentință în Bistrița. 27 de ani de închisoare după un jaf și un om împușcat

27 de ani de închisoare a primit bărbatul din Bistriţa care l-a împuşcat anul trecut în umăr pe şeful serviciului de investigaţii criminale.

Torționarul Vișinescu cere să fie eliberat. ”Vrea să moară acasă”
Torționarul Vișinescu cere să fie eliberat. ”Vrea să moară acasă”

Curtea de Apel Bucureşti judecă, vineri, o cerere de întrerupere a pedepsei formulată de torţionarul Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii.

Recomandări
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.