Ce să nu faci de Halloween ca să fii în siguranță. Avertismentul unui exorcist celebru, care implică și o marcă de vin

Ce să nu faci de Haloween ca să fii în siguranță. Avertismentul unui exorcist celebru, care implică și o marcă de vin
ian lawman/facebook.com

Ian Lawman, exorcistul de 54 de ani, care este și medium, a fost ani de zile preot, și apoi s-a specializat în alungarea entităților demonice. Cu puterea credinței și un set special de abilități, Ian știe cum se poate schimba lumea spiritelor.

Ian, care are o emisiune celebră, „Ajutor, casa mea e bântuită”, crede că în această zi, un fel de "văl" - o barieră între lumi – se ridică dintre lumea celor vii și lumea celor morți, ceea ce poate duce la evenimente înfricoșătoare, arată Daily Star.

Așa cum este întotdeauna, dacă o persoană care se joacă cu necunoscutul nu știe ce face, atunci este mai bine să se lase păgubașă", a avertizat Ian.

Cu toate acestea, în All Hallows Eve, când vălul este ridicat, atunci vulnerabilitățile noastre sunt expuse și pot fi exploatate de necunoscut. Cred că oamenii care se joacă cu asta de Halloween nu au întotdeauna o înțelegere a adevăratei semnificații. Spiritele sunt mai active în această perioadă, așa că încercați să nu vă implicați în jocuri cu tabla Ouija, deoarece aceasta înseamnă practic să invitați spirite și entități nedorite în lumea noastră, ceea ce poate crește potențial activitatea spirituală” a mai explicat el.

Dacă se ajunge aici, semnele de bântuire se referă la mutarea obiectelor, apariția unor umbre sau a spiritelor, perceperea unor zone reci în casă, voci și zgomote ciudate, explică exorcistul.

Citește și
Povestirea unui exorcist celebru: o femeie posedată, cu ochii de șarpe, a început să strălucească
Povestirea unui exorcist celebru: o femeie posedată, cu ochii de șarpe, a început să strălucească
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ian a avertizat recent asupra riscurilor de a consuma un vin celebru în Marea Britanie, 19 Crimes, care e pus la păstrare într-un coșciug, într-un cimitir victorian din Londra, înainte de Halloween. Este foarte riscant să-l consumați, crede exorcistul Ian Lawman.

Vinul 19 Crimes este îngropat la șase picioare sub pământ, într-un sicriu, într-un cimitir foarte bântuit. Acesta absoarbe, fără îndoială, energie din zona înconjurătoare, o zonă înconjurată de cadavre. La exhumarea vinului, ceea ce este ca și cum ai învia morții", a explicat Ian. "!

Sticlele vor avea energie dintr-un timp de mult trecut. Vinul 19 Crimes ar putea fi responsabil pentru mai multe manifestări ale spiritelor! Cu toate acestea, dacă sunteți unul dintre cei nefericiți care îndrăznesc să ia o înghițitură de vinul bântuit 19 Crimes, atunci și voi ați putea experimenta anumite forme de activitate paranormală" a explicat Ian.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cele trei semne de necontestat ale posedării demonice, explicate de renumitul exorcist catolic Carlos Martins
Cele trei semne de necontestat ale posedării demonice, explicate de renumitul exorcist catolic Carlos Martins

Părintele Carlos Martins știe trei moduri de a testa dacă o persoană este cu adevărat posedată de un demon - iar printr-un asemenea test a descoperit un pompier posedat.

Povestirea unui exorcist celebru: o femeie posedată, cu ochii de șarpe, a început să strălucească
Povestirea unui exorcist celebru: o femeie posedată, cu ochii de șarpe, a început să strălucească

Un exorcist celebru a relatat cum ochii unei femei posedate au început să strălucească în timpul exorcizării. S-au făcut ca de șarpe, de un verde fosforescent. După ce demonul a fost alungat, femeia a căpătat o aură puternică de lumină.

Anunt tulburator de la Vatican. Ce s-a intamplat cu cel mai cunoscut exorcist din lume
Anunt tulburator de la Vatican. Ce s-a intamplat cu cel mai cunoscut exorcist din lume

Preotul Gabriele Amorth, unul dintre cei mai cunoscuti exorcisti din lume, a incetat din viata sambata, la Roma, in clinica in care fusese internat pentru probleme pulmonare.

Unul dintre cei mai cunoscuti exorcisti din lume a murit. De-a lungul vietii a realizat 70.000 de sedinte de exorcism

Au vrut sa-si fotografieze fetita care
Au vrut sa-si fotografieze fetita care "vorbea cu un prieten imaginar". Cand au vazut poza, parintii au chemat un exorcist

Amanda Twiggs, mama unei fetite de 2 ani din Marea Britanie, a avut parte de spaima vietii ei cand, intr-o glume, a vrut sa-si surprinda copilul vorbind cu un prieten imaginar. Doar ca rezultatula fost de-a dreptul sinistru.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.