Video - INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”
Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.
Ce mesaj a transmis Călin Georgescu imediat după ce a scăpat de cătușe: ”Șahul se joacă până cade regele”
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv. Tribunalul București a decis să îl plaseze sub control judiciar
În faţa Tribunalului București s-au adunat zeci de susţinători ai lui Călin Georgescu, în ziua în care s-a judecat cererea DIICOT de arestare preventivă
Haos aerian pe Coasta de Est a SUA. 4.500 de zboruri, date peste cap chiar înaintea Adunării Generale ONU
Un tânăr de 25 de ani a fost prins conducând cu 247 km/h pe Autostrada Transilvaniei. Ce sancțiune a primit
Un val polar a lovit România. La munte s-au înregistrat temperaturi cu minus și a căzut prima ninsoare
Flăcările au cuprins 160 de hectare de pădure. Pietre și arbori cad pe carosabil, între Băile Herculane și Târgu Jiu
Fată de 17 ani, bătută de iubitul ei, în Constanța. O vecină a auzit strigătele victimei și a sunat la poliție
Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere
Ce poate decide Tribunalul București în cazul lui Călin Georgescu. Fostul candidat, adus deja în fața instanței
Un fost polițist din județul Brașov a fost arestat după ce și-a bătut soția. Femeia a obținut un ordin de protecție
Nicușor Dan a transmis din New York un mesaj ”de înțelegere, chiar de simpatie”, pentru susținătorii lui Călin Georgescu
Ce poți păstra în wallet-ul telefonului, pe lângă cardurile bancare. Funcțiile pe care mulți nu le folosesc
Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere
Ce poate decide Tribunalul București în cazul lui Călin Georgescu. Variantele pe care le are la dispoziție judecătorul
Siegfried Mureșan, mesaj pentru parlamentari înaintea negocierilor pentru susținerea Guvernului: „Acest Guvern sau alegerile anticipate”
Dieta care poate reduce balonarea și durerile abdomeniale. Alimentele care trebuie eliminate pe o perioadă scurtă de timp
Donald Trump și Xi Jinping se întâlnesc pentru a discuta despre securitatea națională, afectată de inteligența artificială