Video - Se preconizează coduri roșii de caniculă în toată țara. La Târgu Jiu, căsuțele lui Moș Crăciun devin puncte de prim ajutor
Valul de căldură extremă, care a topit vestul Europei, amenință așadar și țara noastră. Aproape toată România este sub un cod galben, iar vineri vestul va fi sub cod portocaliu, cu temperaturi de până la 37 de grade.
De ce este important ca spitalele să fie dotate cu ”ECMO”. Acest aparat complex poate face diferența dintre viață și moarte
Scrutin important. Islanda decide în favoarea sau împotriva reluării negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană
Polițiștii și jandarmii au „descins” la Cupa României la Box. Un fost campion al României a intrat din nou în ring
La Bistrița se spune povestea vinului. Turiștii și localnicii sunt așteptați în pasajele istorice din oraș
O ambulanță care transporta un copil de 3 ani la spital a fost implicată într-un accident la Iași. Momentul a fost filmat
Ședință importantă în PSD, cum n-a mai fost de mulți ani. Toți liderii și parlamentarii partidului se adună în Sinaia
Ultimul weekend de vară, cu muzică și culoare în Capitală. Balkanik Festival a început în Parcul Tei
Mesaj dur al Pentagonului: SUA vor păstra „umbrela nucleară” pentru NATO, dar cu o condiție pentru europeni
Cum au încercat frații Tate timp de 8 ore să convingă judecătorii că sunt nevinovați. Au invocat și procesul din România
BIAS 2026 a început. Două dintre cele mai așteptate formații de acrobație revin pe cerul Bucureștiului după ani de zile
Reguli noi pentru șoferii din marile orașe. Mașinile poluante ar putea avea acces restricționat sau contra cost
Populația României, în declin. La fiecare 100 de tineri sunt aproape 136 de persoane de peste 65 de ani
Bursa socială de 300 de lei va fi acordată și în vacanțe. Ce alte ajutoare financiare pot primi elevii în noul an școlar
Românii care ies la pensie în 2027 își vor putea retrage integral banii din Pilonul 2. Când se schimbă regulile de plată