Vremea rece cuprinde toată ţara. Meteorologii anunţă ninsori şi un ger cumplit

×
Publicitate

Prin vest, nord şi centru mai vin câţiva fulgi de zăpadă, iar vântul sufla mai tare în zonele montane, în est şi în sud-est.

Maximele pleacă de la minus 7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi se opresc la 2 grade în Lunca Dunării.

In Dobrogea şi Bărăgan apare puţin soarele, nu sunt anunţate precipitaţii, dar vine frigul. Joi s-au înregistrat în jur de 4...5 grade; vineri vom avea cel mult 1 grad, însă din cauza vântului vom resimţi valori mult mai scăzute de atât. Până la ora 14 este cod galben de vânt puternic pentru zonele de litoral din judeţele Constanta şi Tulcea. La rafală se ating viteze de 65 - 80 km/h.

Se răceşte şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Ziua va fi mohorâtă, cu zero grade la orele amiezii, dar şi aici vântul va accentua senzaţia de frig. Temperaturile continuă să scadă şi pe timpul nopţii, iar sambata în zori vor fi în jur de minus 7 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei va fi şi mai frig. Temperaturile rămân sub pragul îngheţului toată ziua, iar la noapte se apropie de MINUS 10 grade. Norii persistă; e posibil să fulguiască trecător, iar vântul va fi destul de insistent.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş mai sunt ceva condiţii de fulguiala, dar se arată un pic şi soarele. Vom avea însă o zi extrem de rece, cu maxime de minus 5, minus 4 grade. La noapte va fi ger pe zone vaste.

Şi în ţinuturile vestice vom tremura destul de tare şi cu greu se vor atinge zero grade în zona Banatului. În rest temperaturile rămân negative şi e posibil să cadă 2, 3 fulgi de zăpadă.

În centrul ţării, frigul va fi greu de suporat, mai ales în depresiuni, pe unde la noapte se vor atinge şi MINUS 16 grade. Norii vor fi numeroşi; mai vin ceva ninsori slabe, iar la munte vântul sufla tare, în special în zonele de creastă.

Vreme foarte rece găsim şi în zona Olteniei, un pic de soare, cel mult 1 grad la orele prânzului şi MINUS 9 grade în noaptea următoare.

Aerul rece ajunge şi în ţinuturile sudice. Norii persistă, dar nu sunt anunţate precipitaţii, iar maximele se opresc pe la 2 grade în Lunca Dunării. La noapte se face foarte frig, iar în zonele de deal se instalează gerul.

Vremea se răceşte şi în zona Capitalei. Vom avea o maximă de doar 1 grad, cer noros şi un vânt activ. Peste noapte, norii se risipesc şi temperaturile coboară simţitor. Vor fi minus 7 grade în centrul oraşului şi minus 9 grade în zona periferică.

La munte găsim vreme extrem de rece, cu ger chiar şi la amiază în multe staţiuni. O să fulguiască trecător, dar apare şi soarele din când în când, iar vântul sufla mai tare în zonă înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbura.

Prognoza pentru urmatoarele zile

Vremea se răceşte în zona Capitalei. Vom avea o maximă de doar 1 grad, cer noros şi un vânt activ. Peste noapte, norii se risipesc şi temperaturile coboară simţitor. Vor fi minus 7 grade în centrul oraşului şi minus 9 grade în zona periferică.

Sambata, deşi se arată soarele, avem încă o zi rece, cu vânt destul de insistent. Maxima se opreşte din nou la 1 grad; iar maine-noapte se-aduna norii şi e posibil să fulguiască.

Ziua de duminică ne-aduce atmosfera închisă şi temperaturi scăzute. O să ningă din când în când; pe la amiază vor fi în jur de zero grade; iar în noaptea următoare se vor înregistra minus 5 grade.

Frigul persistă şi la începutul săptămânii. Mai vin câteva ninsori slabe, iar în noaptea de luni spre marţi se răceşte şi mai tare: temperatura coboară până la MINUS 8 grade.

În zonele montane frigul va fi greu de îndurat. In multe staţiuni o să fie ger şi la amiază; s-ar putea să vină şi câţiva fulgi de zăpadă, iar vântul va sufla mai tare în zonă înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbura.

Şi sambata avem vreme geroasă în mare parte din zona montană. Apar şi ninsorile: ziua în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, iar noaptea şi în celelalte masive. Şi vântul va viscoli ninsoarea, în special pe creşte.

Şi duminică o să fie foarte frig; va ninge aproape peste tot, iar viscolul va continua, mai cu seamă la altitudini mari.

Luni mai vin ceva ninsori, dar pe zone restrânse din Carpaţii Meridionali şi Orientali. În rest cerul se degajează, dar vom avea temperaturi foarte scăzute şi un ger cumplit în masivele sudice.

Articol recomandat de sport.ro
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Citește și...
Ce s-ar putea întâmpla în timpul codului portocaliu de vijelii. Avertizarea meteorologilor

11 județe și Capitala sunt de ore bune sub cod portocaliu de vijelii. Plouă în reprize, iar meteorologii anunță rafale puternice de vânt.

ANM: Vreme schimbătoare până la începutul lui august. Temperaturile scad brusc, apoi revine canicula

Regimul termic va oscila în următoarele două săptămâni (20 iulie - 2 august), cu perioade de caniculă alternate de răciri accentuate și episoade de instabilitate atmosferică, anunță ANM.

Cod portocaliu. Alertă în București și Ilfov: ploi torențiale și vijelii puternice. ISU: ”Amânați activitățile în aer liber”

Vremea se va schimba la nivelul Municipiului Bucureşti, iar în decurs de două zile se va trece de la un regim termic canicular la perioade de instabilitate atmosferică.

Recomandări
„Cu 39 de ani de muncă în spate, voi pierde 1.700 de lei”. Ce venituri le-ar fi tăiate medicilor prin noua lege a salarizării

A fost grevă de avertisment în spitalele din întreaga țară. Nemulțumiți de noua lege a salarizării, angajații din sănătate și-au întrerupt activitatea două ore și au asigurat doar urgențele.

Reformele de care depind cinci miliarde de euro de la UE nu au ajuns încă în Parlament. PSD deja pregătește amendamente

Două din cele șase legi pe care România trebuie să le adopte pentru a primi încă cinci miliarde de euro de la Comisia Europeană nu au ajuns încă în Parlament.

Cum arată dezastrul din Bușteni lăsat în urmă de viitură. Apele venite de pe munte au luat oameni și mașini

Sunt probleme serioase în Prahova, după ce duminică o viitură a luat oameni și mașini și a inundat aproape 70 de gospodării în stațiunea Bușteni.