Vreme neobișnuit de caldă. Ce temperaturi vor fi în weekend

×
Publicitate

Vineri va fi vreme frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit în acest moment al anului.

Norii apar sporadic prin nordul şi nord-estul ţării, însă domina cerul senin. Maximele vor fi de la 1 la 11 grade.

Cum va fi vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan, găsim vreme frumoasă cu cer senin şi un vânt destul de intens. Temperaturile vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, temperaturile mai scad puţin, dar va fi atmosfera însorită şi un vânt domol.

În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă o zi foarte frumoasă: soare, câţiva nori de vreme bună şi temperaturi de primăvară.

Vreme plăcută şi temperaturi în creştere găsim şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş, însă acum dimineaţa e posibil să fie puţină ceaţă.

Se încălzeşte şi în ţinuturile vestice. Atmosferă va fi însorită, vântul va sufla slab iar termometrele vor indica valori de până la 9 grade în sudul Banatului!

În Transilvania, este frig acum dimineaţă mai ales în depresiuni şi e posibil să fie şi puţină ceaţă; peste zi vom avea vreme bună cu soare peste tot. Vântul va avea răbufniri la munte, la altitudini mari iar maximele ajung până la 7 grade în vestul proviniciei.

În sud-vestul ţării, se anunţă soare şi atmosferă plăcută. Vântul nu va pune probleme iar temperaturile se menţin ridicate pentru dată din calendar.

La fel va fi şi în ţinuturile sudice: vreme frumoasă, temperaturi de până la 8 grade şi un vânt domol.

În Bucureşti, prindem încă o zi însorită; se încălzeşte din nou şi temperatura aerului va ajunge pe la 8 grade.

La munte găsim soare, timp frumos şi temperaturi în creştere. Se face mult mai cald decât ar fi normal în acest moment al anului, iar vântul mai are unele intensificări pe creste, în special în zona Carpaţilor de Curbura.

Prognoza meteo pentru următoarele 3 zile

 


În Bucureşti, sâmbătă avem tot vreme frumoasă, cer senin şi vânt activ. Se face mai cald şi maximă ajunge pe la 11 grade- o valoare mai potrivită pentru lună martie.

Duminică prindem încă o zi plăcută, cu soare şi temperaturi neobişnuit de mari pentru această perioadă. Vor fi 9 grade la amiază şi 1...2 grade în noaptea următoare.

Şi luni avem atmosfera primăvăratica. Norii apar destul de rar pe timpul zilei, dar se înmulţesc în a doua parte a nopţii şi s-ar putea să aducă 2-3 stropi de ploaie.

La munte, sâmbătă se anunţă tot soare, vreme bună şi temperaturi neobişnuit de mari pentru o zi de ianuarie.

Şi duminică o să fie cald, însă pe seară şi în noaptea următoare, în Carpaţii Occidentali şi prin Meridionali, o să cadă lapoviţa şi se poate depune polei.

Luni se răceşte; norii apar peste tot în zona montană şi aduc puţină lapoviţă. Se menţin condiţiile de polei, iar vântul sufla mai tare la altitudini mari.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Vremea se schimbă semnificativ. Cât de cald va fi în weekend

Joi vremea va fi ceva mai rece ca miercuri, mai ales în est, pe unde apar ceva fulguieli. Vedem soarele aproape peste tot. Vântul continuă să aibă intensificări și sporește senzația de frig, iar maximele vor fi de la 1 la 8 grade.

Avertizare Cod galben de vreme severă. Zonele în care vântul poate atinge 100 de km/h

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pentru 25 de judeţe.

Temperaturi de primăvară în miez de iarnă. Ce spun meteorologii

Miercuri, vremea e frumoasă, temperaturile continuă să crească şi va fi cald pentru o zi ianuarie. Dimineaţa, în zonele joase mai sunt ceva condiţii de ceaţă, iar în nord-vestul ţării aşteptam puţină lapoviţă.

Recomandări
Oficial CNSAS, după declarațiile lui Nicușor Dan despre dosarul Revoluției: „De când adevărul are termen de prescripție?”

Vicepreședintele CNSAS, Mădălin Hodor, propune modelul german pentru dosarele Revoluției și Mineriadei, după ce președintele Nicușor Dan s-a declarat sceptic că acestea mai pot fi soluționate după 36 de ani.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Eurodeputat PNL, despre opțiunile României înaintea negocierilor de la Bruxelles: Fonduri europene sau guvern PSD

Eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan, propunerea PNL-USR-UDMR pentru funcția de premier refuzată de PSD și președintele Nicușor Dan, spune că România se află acum în situația de a alege între fondurile europene și un guvern social-democrat.