Vremea azi, 7 septembrie. O zi cu temperaturi ridicate în majoritatea regiunilor. Zonele în care va ploua

×
Publicitate

Sâmbătă, 7 septembrie, avem o zi plăcută, cu temperaturi ridicate în majoritatea regiunilor. În est, în vest și la munte vin câteva ploi slabe, iar vântul are intensificări în ținuturile sudice.

Maximele pleacă de la 24 de grade în depresiuni și pe litoral și ajung la 34 de grade în Banat.

Vedem cum arată vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și Bărăganul. Pe aici găsim vreme frumoasă, chiar dacă, din când în când, se adună câțiva nori de ploaie. Vântul prinde putere și atinge viteze mai mari pe litoral. Temperaturile ajung la 28 de grade în Bărăgan.

O situație similară avem și în Moldova sudică și în nordul Munteniei: soare în cea mai mare parte a zilei, dar și câteva averse slabe, pe suprafețe restrânse. Maximele se opresc tot la 28 de grade.

În nordul Moldovei și în Bucovina domină atmosfera însorită. Temperaturile nu mai trec de 28 de grade, dar și acestea sunt valori ridicate pentru data din calendar. Pe spații mici e posibil să vină și pe aici câteva ploi trecătoare.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș amiaza ne aduce vreme călduroasă, cu până la 32 de grade în zona Maramuresului. Norii apar destul de rar, nu sunt semne de ploaie și nici vântul nu pune probleme.

În vestul țării o să fie și mai cald. Maximele se apropie de pragul caniculei și vor fi 34 de grade la Arad și la Timișoara. Vântul se întețește în sudul Banatului. La apropierea serii e posibil să vină câțiva stropi de ploaie.

În Transilvania avem o dimineață răcoroasă în depresiuni, dar temperaturile cresc destul de mult până la orele amiezii. Pe partea vestică se face foarte cald și vor fi 30, poate chiar 31 de grade. Se anunță o zi plăcută și doar pe la munte apar câteva averse slabe.

În Oltenia găsim soare și atmosferă de vară în miezul zilei. Maximele ajung la 31 de grade, iar după-amiaza e posibil să vina o ploaie de scurtă durată și aici.

În sudul țării avem vreme frumoasă și temepraturi ridicate, de până la 31 de grade. Nu prea sunt semne de ploaie, însă vântul agită atmosfera cu viteze de până la 50 de km/h.

Maxima termică depășește 30 de grade Celsius în București

În București avem ceva înnorări în primele ore. Apoi vântul împrăștie norii, iar la amiază se face destul de cald: maxima ajunge la 31 de grade. La noapte se face mai răcoare: temperatura coboară până la 15 grade.

Vreme schimbătoare la munte

La munte avem vreme schimbătoare: soare dimineața, ceva înnorări și averse slabe - mai târziu. Vântul bate mai tare în Munții Banatului. Temperaturile rămân la valori similare cu cele de ieri.

Cum va fi vremea pe litoral

Pe litoral norii se înmulțesc și o să plouă trecător. Vântul prinde putere și ajunge la 55 de km/h. Vor fi și perioade însorite, iar maximele ating 25 de grade atât pe plajă, cât și în apă.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62354935
Averse şi vijelii în zone din trei judeţe din Muntenia și Moldova

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, avertizări nowcasting Cod galben de averse, valabile în orele următoare în zone din trei judeţe situate în Muntenia şi Moldova.

62464240
Vremea azi, 6 septembrie. Continuă să plouă în sud-estul ţării pe unde o să fie mai răcoare: doar 22 de grade în Galaţi

Vineri continuă să plouă în sud-estul ţării pe unde o să fie mai răcoare: doar 22 de grade în Galaţi. În vest şi în sud-vest se face din nou foarte cald.

62476866
Cod galben de ploi abundente în Galați și Tulcea. Caniculă și disconfort termic în alte regiuni

Administrația Națională de Meteorologie a emis joi dimineață noi avertizări cod galben de averse, dar și de caniculă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.