Vremea azi, 23 octombrie. Zonele unde temperaturile vor fi în creștere

×
Publicitate

Ziua de miercuri aduce vreme frumoasă în cea mai mare parte a tării. Doar în nord-est apar ceva înnorări, iar dimineaţa este ceață în unele zone. Temperaturile depăşesc valorile normale pentru această perioadă.

Pleacă de la 16 grade Celsius în estul Transilvaniei şi în Bucovina şi ajung la 22...23 de grade în sudul României.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici, soarele se arată peste tot. Se face puţin mai cald decât ar trebui şi temperaturile urcă pană la 19...20 de grade. Vântul devine activ după lăsarea nopţii.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim vreme bună, un pic de ceață dimineaţa, soare şi atmosferă plăcută după prânz. Maximele ajung la 20 de grade, iar la noapte vântul se intensifică şi aici.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, avem o zi cu soare, asta după ce scăpăm de ceaţa matinală. În Bucovina se mai adună norii, dar nu sunt semne de ploaie. Vor fi 16 grade la Suceava, dar în Bacău se face mai cald. Se vor atinge 19 grade Celsius.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem o dimineaţă cam rece. Apoi soarele încălzeşte treptat atmosfera. Vântul adie plăcut şi maximele ajung la 17...18 grade. La noapte o să fie mai bine decât în nopţile trecute. Se vor înregistra în jur de 5...6 grade.

În vestul țării, continuă vremea frumoasă. Norii apar destul de rar. Vântul nu pune probleme şi temperaturile urcă pană la 19...20 de grade - valori mai ridicate decât ar fi normal în acest moment al anului.

În Transilvania este frig la începutul zilei, în special în depresiuni. Este şi ceață în unele zone, dar cerul se degajează mai târziu. Temperaturile cresc de la o oră la alta. Vor fi 16 grade la Miercurea Ciuc şi 19 grade la Sibiu.

În Oltenia se încălzeşte față de ieri. Atmosfera se menţine însorită aproape toată ziua şi maximele ajung la 22, poate 23 de grade. Temperaturile cresc şi pe timpul nopţii, iar mâine în zori se vor înregistra 5...6 grade.

Vreme plăcută găsim şi în ţinuturile sudice: soare, câţiva nori şi temperaturi peste mediile perioadei. Se mai încălzeşte şi aici. Pe la amiază se vor atinge în jur de 21 de grade.

Vremea miercuri, la București

În Bucureşti rămânem cu vremea frumoasă şi se face mai cald decât ieri. Avem cer senin, vânt domol şi o maximă de 22 de grade. Acum ar trebui să fie 16 grade. La noapte e posibil să fie ceață sau să apară nori de joasă altitudine, iar minima va ajunge la 7 grade.

Vremea la munte

La munte temperaturile scad în majoritatea masivelor, dar vremea rămâne caldă pentru data din calendar. În Carpaţii Orientali apar ceva înnorări, poate şi câţiva stropi de ploaie. În rest, avem atmosferă însorită toată ziua.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62154096
Cod galben de ceaţă în opt judeţe. Vizibilitatea va fi în unele locuri sub 50 de metri. Avertismentul polițiștilor

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, avertizare cod galben de ceaţă pentru opt judeţe şi anunţă că, în unele locuri, vizibilitate este scăzută sub 50 de metri. Poliţiştii recomandă prudenţă sportită la volan.

 

62492300
Vremea azi, 22 octombrie. Se face mai decât ar fi normal. Zonele în care vor fi 22 de grade Celsius

Marți, 22 octombrie, avem încă o zi foarte frumoasă și se face mai cald decât ar fi normal. Temperaturile urcă până la 21...22 de grade în vestul României. Cerul rămâne senin aproape peste tot, însă dimineața sunt condiții de ceață pe la câmpie.  

62096912
Cod galben de ceață densă în România. Zeci de localități din opt județe sunt vizate. Vizibilitate va fi sub 50 de metri

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi dimineaţa, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă densă, valabile în următoarele ore în mai multe localităţi din opt judeţe.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.