Vremea azi, 20 iulie. Căldura va fi apăsătoare și aerul greu de respirat

×
Publicitate

Ziua de joi aduce mai multe serii de averse în nord, în centru, la deal și la munte.

Nici zonele sudice nu scapă de instabilitate, iar maximele pornesc de la 25 de grade în nord-vestul țării și ajung la 37 de grade în sud-est.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Se face din nou foarte cald. Temperaturile depășesc pragul caniculei în zona Bărăganului, iar disconfortul termic crește peste tot. Apar și câteva reprize cu ploi zgomotoase, iar la mare se intensifică vântul.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, o să plouă din când în când. Vor fi tunete, fulgere, poate și căderi de grindină. Temperaturile nu trec de 35 de grade, însă căldura va fi apăsătoare și aerul greu de respirat.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina găsim soare, vreme călduroasă și chiar caniculă în Bacău. În zonele mai înalte se adună norii și s-ar putea să apară câteva reprize de ploaie.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim temperaturi suportabile și cel mult 28-29 de grade. Apar însă averse destul de abundente și este posibil să cadă grindina. La Bonțida plouă de rupe.

În vestul țării nu prea sunt semne de ploaie. Avem vreme frumoasă și o amiază foarte caldă, cu 33-34 de grade la umbră.

În Transilvania se înnorează din când în când. Apar ploi torențiale, cu vânt intens poate și grindină. Se pot strânge cantități mari de apă, într-un timp foarte scurt, iar maximele se opresc la 30 de grade.

În Oltenia temperaturile mai pierd un grad sau două față de miercuri. Chiar și așa căldura este greu de suportat, mai ales în sudul provinciei, pe unde atmosfera va fi înăbușitoare. Pot să apară câteva ploi zgomotoase, în special în zonele mai înalte.

Ploile ajung astăzi și în ținuturile sudice. Sunt însoțite de fenomene electrice și intensificări ale vântului. Temperaturile nu mai urcă la fel de mult ca ieri, însă disconfortul termic poate să creeze probleme.

Vremea în București

În București avem încă o zi fierbinte, cu multă zăpușeală și 37 de grade la umbră. Vin și ceva averse, cu vânt intens și condiții de grindină. Norii se risipesc pe timpul nopții. Temperaturile rămân destul de ridicate și minima ajunge la 22 de grade.

Vremea la munte

La munte se anunță mai multe perioade cu averse abundente, însoțite de tunete, fulgere și rafale puternice de vânt. Se pot strânge 30-40 de litri de apă pe metru pătrat, iar în unele masive o să cadă grindina.

Vremea pe litoral

La mare găsim vreme caldă, soare, atmosferă sufocantă și 32 de grade prin stațiuni. Vântul devine mai insistent, iar spre seară apar ceva condiții de ploaie.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Cod roşu de ploi torenţiale, vânt puternic şi grindină, în judeţele Covasna și Gorj

Mai multe localităţi din judeţe Covasna și Gorj se află, miercuri seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de ploi torenţiale, vânt puternic, grindină şi descărcări electrice.

Alerte de Cod galben și Portocaliu de caniculă în 22 de județe din România, în zilele următoare | HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă, ce vizează 22 de judeţe din jumătatea de sud a ţării, inclusiv Capitala.

HARTĂ | Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică pentru mai multe județe din țară. Avertismentul meteorologilor

Meteorologii au emis, miercuri, avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică pentru mai multe judeţe, fiind prognozate vijelii, grindină şi averse torenţiale, până joi dimineaţă.

 

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.