Vremea azi, 20 aprilie. Avem înnorări şi averse îndeosebi în sud, în est, în centru şi la munte

×
Publicitate

Joi avem vreme schimbătoare cu înnorări şi averse îndeosebi în sud, în est, în centru şi la munte. Mai vin câţiva stropi şi în celelalte zone, iar vântul se înteţeşte în est, în sud-est şi pe crestele munţilor.

Maximele pleacă de la 12 grade în depresiuni şi în Bucovina şi ajung la 21 grade în Oltenia.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi Începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici avem o zi tare mohorâtă. Continuă să plouă şi se pot strânge cantităţi însemnate de apă. Se intensifică şi vântul, iar maximele rămân la valori similare cu cele de ieri şi vor fi în jur de 15 grade.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, nu prea vedem soarele, vântul devine ceva mai insistent şi vor fi mai multe reprize de ploaie pe parcursul zilei. Temperaturile se menţin sub valorile normale şi se opresc la 15 grade.

La fel o să fie în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina: cer acoperit, multe ploi şi temperaturi modeste pentru această perioadă. Vântul prinde putere şi aici, iar maximele nu reuşesc să treacă de 14 grade.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş vedem puţin soarele printre nori, iar ploile apar pe suprafeţe restrânse.

Se mai încălzeşte faţă de ziua trecută, iar temperaturile urcă până la 19 grade.

În vestul ţării prindem vreme mai bună. Avem atmosferă însorită în unele zone, vin şi câţiva stropi de ploaie şi se face mai cald decât ieri: la amiază vor fi în jur de 18 grade.

În Transilvania găsim atmosferă schimbătoare. Cel mai mult o să plouă în zona montană şi tot pe-acolo, la altitudini mari, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi cantităţi mai însemnate de apă în zonele de munte. Maximele ating 17 grade în vestul provinciei.

Nici Oltenia nu scapă de ploi. Pe aici apar averse însoţite de descărcări electrice, care pot lăsa în urmă cantităţi mari de apă. E posibil să cadă şi grindină, dar se mai încălzeşte şi temperaturile urcă până la 21 de grade.

Cam la fel va fi vremea şi în ţinuturile sudice: înnorări, averse zgomotoase, condiţii de grindină şi temperaturi în creştere faţă de ieri, de până la 18 grade.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti avem tot vreme schimbătoare, câteva reprize de ploaie, un pic de soare şi 18 grade după prânz. La noapte se menţin condiţiile de ploaie, iar temperatura coboară până la 9 grade.

Vremea la Munte

 

La munte rămânem cu atmosferă instabilă. Se adună norii şi o să plouă din când în când. Vor fi şi descărcări electrice, şi condiţii de grindină. Pe creste se intensifică vântul, iar ploile se transformă în lapoviţă sau ninsoare.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62340845
Cum va fi vremea în următoarele zile. Val de aer cald, din acest weekend

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele zile. Vremea se va încălzi uşor în majoritatea regiunilor săptămâna viitoare, iar ploile vor fi mai frecvente în intervalul 19-20 aprilie.

62340102
Vremea azi, 19 aprilie. Zonele din țară în care va continua să plouă

Miercuri avem o zi cam mohorâtă, cu ploi în majoritatea zonelor şi temperaturi mai scăzute decât ar fi normal.

62315445
Atenționare nowcasting Cod galben de averse și descărcări electrice în localități din Caraș-Severin, până la ora 21:20

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi seară, o atenţionare nowcasting Cod galben de averse şi descărcări electrice pentru localităţi din judeţul Caraş-Severin.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.