Vremea azi, 15 septembrie. Vin ploi în jumătatea de sud-vest pe unde se vor strânge 30 de litri de apă pe metru pătrat

×
Publicitate

Duminică vin ploi zgomotoase în jumătatea de sud-vest a țării, pe unde se vor strânge 30 de litri de apă pe metru pătrat, iar spre seară vin câteva ploi şi în estul ţării.

Temperaturile mai scãzute decât în mod obişnuit în luna septembrie, se vor situa între 12 grade în sudul Banatului şi 25 de grade în zona Moldovei.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici se înnorează din când în când. În a doua parte a zilei, apar şi câteva averse cu descãrcãri electrice, iar vântul va creşte în intensitate.
La amiazã vor fi în jur de 24 grade Celsius.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim vreme bună în ansamblu, soare cu nori, poate şi o ploaie de scurtã duratã. Temperaturile în scãdere uşoară fatã de ieri, se opresc la 24 de grade.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, zărim soarele în prima parte a zilei, dar mai târziu, se adunã norii şi vin câteva ploi slabe. Temperaturile cresc cu 4...5 grade faţă de ziua trecutã.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, urmeazã o zi cu înnorări dar şi scurte perioade cu soare. Se încălzeşte semnificativ, iar la amiazã vor fi cel mult 21 de grade Celsius.

În vestul țării, se anunţă o zi neplãcutã, mulţi nori şi averse abundente. În sudul Crisanei şi în Banat, se vor strânge peste 30 de litri de apã pe metru pãtrat. Vântul creşte în intensitate, iar temperaturile rămân modeste pentru aceastã perioadã.

În Transilvania, mai vin câteva averse în vestul provinciei, iar la munte la altitudini mari, apar şi precipitaţii sub formã de lapoviţă şi ninsoare. Vor fi şi perioade cu soare pe parcursul zilei şi se încălzeşte. Ieri la Sibiu au fost 13 grade, dar astăzi vor fi în jur de 20 de grade.

În Oltenia găsim atmosferã cam instabilã, mai multe perioade cu înnorări, averse şi un vânt mai activ. La capitolul temperaturi stãm mai bine decât ieri. Se vor înregistra CEL MULT 21 de grade la Râmnicu Vâlcea.

În regiunile sudice, se anunţă vreme mai bunã, multe perioade cu soare dar şi câţiva stropi de ploaie în unele zone. Se încălzeşte semnificativ şi la amiazã vor fi 24 de grade în Lunca Dunãrii.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti, astăzi avem o zi cu soare, norii apar doar trecãtor şi se încălzeşte uşor. Dupã prânz se ating în jur de 24 de grade şi vântul va fi mai activ. La noapte se înnorează din când în când, dar NU o să plouă. Minimă mai ridicată față de noaptea trecută va ajunge la 12 grade.

Vremea la Munte

 

La munte, se face mai frig decât în mod obişnuit. Ploile vin în Carpaţii Occidentali şi în vestul Meridionalilor, iar pe creste se anunţă lapoviţa şi ninsoare. Se vor depăşi 30 de litri de apã pe metru pătrat.

Vremea la Mare

 

La mare, se răcoreşte şi la amiazã vor fi cel mult 24 de grade. Mai apar câteva ploi slabe, dar se aratã şi soarele printre nori. Vântul se înteţeşte trecãtor, iar apa mãrii va avea în jur de 23 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
ANM a emis o nouă alertă de tip COD ROȘU pentru ”fenomene meteo periculoase”, valabilă pentru două județe din România

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, 14 septembrie, o nouă avertizare de tip Cod Roșu, pentru ”fenomene meteo periculoase”, valabilă pentru două județe din România.

HARTA. Jumătate de ţară se află sub avertizare cod galben de ploi și descărcări electrice. Trei judeţe, cod portocaliu

Jumătate de ţară se află sâmbătă, 14 septembrie, sub avertizare cod galben de precipitaţii abundente. Trei judeţe - Botoşani, Iaşi şi Vaslui - sunt vizate de avertizare cod portocaliu.

ANM a emis o ”prognoză specială pentru București”. Temperaturile vor fi deosebit de reci pentru această perioadă

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că a emis o ”prognoză specială” pentru București, valabilă de sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 10.00, până duminică 15 septembrie, ora 09.00.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.