Vremea azi, 15 iunie. Vreme instabilă în cea mai mare parte a ţării. Cel mai mult o să plouă în sud-vest

×
Publicitate

Joi avem vreme instabilă în cea mai mare parte a ţării. Cel mai mult o să plouă în sud-vest în centru şi la munte.

Se pot strânge peste 30...40 de litri de apă pe metru pătrat, o să cadă grindina şi se pot produce vijelii. Maximele pleacă de la 20 de grade în sudul Banatului şi ajung la 31 de grade în Muntenia.


Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici găsim vreme destul de bună, dar din când în când s-ar putea să vină o aversă, două. Maximele se opresc la 29 de grade în Bărăgan.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, domină atmosfera cu soare şi se face mai cald. La amiază, se ating 30 de grade şi e posibil să plouă în unele zone.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, avem soare în cea mai mare parte a zilei. Temperaturile cresc puţin faţă de miercuri şi ajung la 29 de grade. Spre seară e posibil să apară câţiva nori de ploaie în zonele mai înalte.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş prindem scurte perioade însorite, dar o să vină şi câteva averse zgomotoase, mai ales în zona Transilvaniei. Maximele ajung la valori agreabile de cel mult 26 de grade.

În ţinuturile vestice nu prea vedem soarele şi o să plouă atât pe timpul zilei, cât şi la noapte. Vremea se menţine răcoroasă pentru acest moment al anului: temperaturile se opresc la 25 de grade în Crișana, dar în sudul Banatului se vor înregistra 20 de grade.

În Transilvania înnorările persistă în mare parte din zi. O să plouă şi se vor strânge peste 30 de litri de apă pe metru pătrat. Vor fi descărcări electrice, căderi de grindină şi vântul se înteţeşte în timpul ploilor.

În Oltenia, apar averse abundente. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. Ploile vin însoţite de fenomene meteo severe. Este risc mare de inundaţii pe râurile din zonă, iar la amiază vor fi cel mult 27 de grade.

Nici sudul ţării NU este ferit de ploi. Vor fi tunete, fulgere şi pe spaţii mici, o să cadă grindina. Vedem puţin şi soarele printre nori, iar temperaturile ajung la 30, poate chiar 31 de grade.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti, joi se face mai cald decât miercuri şi se ating 30 de grade. Avem vreme frumoasă în cea mai mare parte a zilei. Spre seară este posibil să vină o ploaie zgomotoasă, de vară. La noapte temperatura coboară până la 17 grade.

Vremea la Munte

 

La munte găsim vreme instabilă. Aversele apar după prânz, cu tunete, fulgere şi vânt puternic. Sunt posibile căderi de grindină, iar cel mai mult o să plouă în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali.

Vremea la Mare

 

Pe litoral avem atmosferă schimbătoare. Se înnorează din când în când. Apar ceva condiţii de ploaie, dar se arată şi soarele printre nori. Maximele din staţiuni ajung la 26 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Risc de viituri pe râuri din sud-vestul ţării. Cod portocaliu pentru râuri din judeţele Caraş-Severin şi Timiş

Hidrologii avertizează că, până joi la prânz, se menţine riscul de producere a unor viituri pe râuri din sud-vestul ţării, mai multe cursuri de apă din judeţele Caraş-Severin şi Timiş fiind sub Cod portocaliu.

Nou cod galben de ploi torențiale. Instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până luni

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi torenţiale şi descărcări electrice, valabilă până joi la prânz, în judeţele Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi şi Vâlcea.

Vremea azi, 14 iunie. Temperaturile cresc, dar ploile continuă

Vremea se încălzeşte miercuri în toată ţara. După-amiază o să plouă pe la munte, dar este posibil să vină câteva averse şi în celelalte regiuni.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.