Vremea azi, 11 noiembrie. Predomină vremea închisă şi o să plouă în mai multe regiuni ale țării

×
Publicitate

Luni predomină vremea închisă şi o să plouă în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, local în Dobrogea, în Banat şi izolat în restul ţării.

În Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zãpadã. Maximele se vor situa între 4 grade în Oltenia şi 10...11 grade în Maramureş şi pe litoral.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem cum va arăta vremea în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi Bărăganul. Pe aici norii vor fi numeroşi, o să plouă şi vântul agita atmosfera şi va ajunge la viteze de 60 km/h în zona litoralului. Temperaturile cresc uşor faţă de ziua trecută.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, înnorările persistă şi sunt posibile câteva ploi slabe, iar în zonele deluroase o să fie şi un pic de lapoviţă. După prânz se vor înregistra 8...9 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, ne-aşteaptă o zi mohorâtă şi rece, iar acum dimineaţă este ceaţă în unele zone. La munte, pe suprafeţe mici, apar precipitaţii, mai ales sub formă de ninsoare, iar maximele urcă până la 8 grade la Botoşani.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, găsim vreme mai bună şi poate câteva ploi izolate. Apare puţin şi soarele pe parcursul zilei, iar temperaturile urcă până la 10...11 grade.

În vestul ţării, găsim înnorări şi câteva ploi în sudul Banatului şi în vestul Transilvaniei, iar în Munţii Banatului, predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă. În rest, vedem puţin şi soarele printre nori, însă acum dimineaţă este ceaţă în unele zone. La amiază se ating 9 grade la Timişoara.

Şi în Transilvania, este ceaţă în primele ore ale zilei, apoi vremea va fi schimbătoare o să plouă pe spaţii restrânse, iar la munte o să ningă. Temperaturile comparabile cu cele de duminică, vor ajunge până la 8 grade în vestul provinciei.

În Oltenia, se anunţă o zi neplăcută cu mulţi nori şi ploi, dar şi lapoviţă sau ninsoare în zonele deluroase. Se pot acumula cantităţi de apă de peste 15 l/mp şi se răceşte uşor.

În ţinuturile sudice, înnorările persistă, o să plouă, dar va fi şi lapoviţa în zonele mai înalte. În sud-vestul Munteniei, se pot strânge peste 15 l/mp, iar vântul va ajunge la viteze de 45 km/h, în jumătatea de est a Munteniei.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti, avem o zi rece, o să mai plouă din când, în când şi se încălzeşte uşor. La amiază se vor înregistra în jur de 9 grade. La noapte continuă să plouă şi spre dimineaţă se ating vreo 3 grade.

Vremea la Munte

 

La munte, va ninge în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului şi se va depune strat nou de zăpadă. În celelalte masive, o să ningă doar izolat şi vântul prinde putere pe creşte.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62491509
Vremea azi, duminică, 10 noiembrie. Vin ploile, dar și ninsorile în România

Vremea, ast[zi, duminică, 10 noiembrie 2024. Astăzi înnorările persistă în sudul, în estul și parțial în centrul țării, unde o să plouă, dar trecător apar și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

62443434
HARTA. Meteorologii au emis mai multe Coduri Galbene: vânt puternic, ploi și ”ninsori însemnate cantitativ”

Meteorologii anunţă că, până marţi dimineaţă, în sudul, sud-estul şi local în centrul ţării se vor semnala ploi şi intensificări ale vântului. 

62486528
HARTA. Atenționare meteo de la ANM, cod galben: ”Ninsori însemnate cantitativ și viscolite” în unele regiuni ale țării

ANM a emis, sâmbătă, o atenționare meteo pentru perioada cuprinsă între zilele 09 noiembrie (ora 12) și 11 noiembrie (ora 10), pentru intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ și scădere a temperaturilor.

 

Recomandări
60458054
Politico: UE elaborează "foi de parcurs" pentru aderare destinate celor mai promiţătoare ţări candidate, inclusiv R. Moldova

Uniunea Europeană elaborează propuneri care ar oferi celor patru ţări aflate cel mai aproape de aderarea la bloc o traiectorie clară, pas cu pas, către aderare — în timp ce alte ţări rămân în urmă.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.