Vremea 8 iunie 2019. Regiunile în care ploile vor continua

×
Publicitate

Sâmbătă, avem soare şi vreme caldă, însă după-amiaza ne-aduce alte reprize de averse zdravene şi zgomotoase.

Maximele mai cresc puţin şi vor fi de la 24 de grade în Bucovina, la 32-33 de grade în sud-vestul Olteniei.

Cum va arăta vremea în fiecare regiune:

În Dobrogea şi Bărăgan, soarele se arată până după prânz, dar mai târziu se adună norii şi aşteptam ploi în reprize scurte, dar destul de abundente. Pe râurile din zona este cod galben de inundaţii şi se pot depăşi cotele de atenţie.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, instabilitatea creşte tot după prânz, şi aduce ploi torenţiale şi vijelii. Dimineaţa va fi soare.

În nordul Moldovei şi în Bucovina avem timp frumos jumătate de zi, dar instabilitate, vijelii şi fenomene extreme, ceva mai târziu. Pe Jijia şi Bahlui este cod portocaliu de inundaţii până la ora 16.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, ziua se anunţă caldă şi plăcută, însă în apropierea munţilor o să plouă după prânz. Şi aici e menţine riscul de inundaţii pe Somesul Mare.

În vest, găsim vreme caldă şi plăcută. La amiază, temperaturile trec peste pragul de 30 de grade, dar scăpăm de ploi. Pe râurile din zonă, mai sunt posibile creşteri de nivel, şi chiar risc de viituri majore pe cele din Banat.

În Transilvania se anunţă vreme mai bună, temperaturile cresc, iar norii apar după-amiaza. Ploile vor fi locale, mai consistente în zona Orientalilor.

În Oltenia, prindem timp frumos şi maxime de 32...33 de grade. Nu prea apar ploile în zonă...Totuşi, riscul de inundaţii persista în Jiu şi pe Olteț.

Şi în sud se face mai cald, iar dimineaţa avem chiar timp frumos. După prânz sunt ceva condiţii de averse. Hidrologii anunţa depăşirea cotelor de atenţie pe Teleorman, Dâmboviţa şi Prahova.

VREMEA ÎN BUCUREȘTI

În Bucureşti avem vreme caldă şi frumoasă. După prânz, încep să se adune norii, iar pe seară vin alte averse, cu intensificări ale vântului, tunete şi fulgere. Maximă atinge 30 de grade.

VREMEA LA MUNTE

La munte, situaţia este cam aceeaşi: dimineaţa soare şi destul de cald, după-amiaza averse, local torenţiale, vijelii, grindina şi peste 25 l/mp. va ploua mai mult în zona Orientalilor.

VREMEA LA MARE

La mare, lucrurile stau ceva mai bine, deşi după-amiezele aduc ceva instabilitate. Astăzi se anunţă vreme de plaja până spre finalul după-amiezii, dar apoi se adună norii şi pot lăsa o aversă, doua.

 

VREMEA ÎN URMĂTOARELE 3 ZILE

 

Sâmbăta, în Bucureşti, dimineaţa avem vreme bună, însă mai târziu încep să se adune norii şi o să plouă în averse. Pot fi şi intensificări ale vântului, tunete şi fulgere. Maximă atinge 30 de grade.

Duminică va fi cald, dar instabilitatea creşte şi vin alte averse, zdravene, torenţiale, cu tunete, fulgere şi vijelii.

Luni rămânem cu vremea neplăcută, ploile apar în mai multe reprize şi vor fi torenţiale şi însoţite, probabil, de vijelii sau grindină.

Marţi, ploile vin în a doua parte a zilei, în aceeaşi formulă, cu fenomene agresive şi
cantităţi mari de apă. Se mai încălzeşte puţin.

La munte, duminică va fi vreme instabilă, ploile sosesc tot după prânz şi nu lipsesc fenomenele violente. Se pot acumula peste 25 l/mp.

Luni apar alte averse după-amiaza, în special în masivele sudice şi estice. Ploile pot fi torenţiale, aşa că, în intervale de scurte de timp se pot strânge cantităţi mari de apă.

Şi marţi la fel: ploi torenţiale după prânz, alte vijelii şi din nou căderi de grindină. Temperaturile cresc treptat.

La mare, lucrurile stau ceva mai bine, deşi după-amiezele aduc ceva instabilitate. Duminica avem vreme caldă, cu nori din când în când şi condiţii de ploaie. Vântul se intensifică temporar.

Luni, norii apar destul de des, dar prindem câteva ore de plajă. Vântul sufla cu putere şi scad şansele de ploaie.

Marţi, atmosferă va fi şi mai caldă, domina timpul frumos, dar nu este exclus să plouă către spre seară.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62045700
COD ROŞU de furtună şi grindină, în această seară. LISTA județelor afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o avertizare cod roşu de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pentru mai multe județe din țară.

62040986
Cod portocaliu de vijelii şi grindină în 6 judeţe. Zonele afectate

Meteorologii au emis, vineri, noi avertizări nowcasting Cod portocaliu de ploi, descărcări electrice şi vânt, valabile în șase judeţe.

61907037
Cum va fi vremea în perioada 7 - 9 iunie 2019. Temperaturile cresc ușor

Vineri, ploile vor afecta nordul, centrul, estul ţării, zonele de deal şi munte. Apar local şi în ţinuturile sudice şi mai pot lăsa 25, izolat 40 de litri de apă pe metru pătrat.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Adr nord est1
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".

Savu femicid 2
Femicidul și eșecul protecției. Cum a fost ucisă Alexandra, deși agresorul avea brățară electronică. Poliția primise sute de alerte

Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă crimele vor continua.