Vremea 7 septembrie 2019. Zonele din România care vor fi afectate de vânt și ploi

×
Publicitate

Vremea 7 septembrie 2019. Ziua de sâmbătă ne-aduce soare, vreme caldă şi câţiva nori de ploaie prin est, la deal şi la munte.

Vântul prinde putere în sud-vest şi pe crestele Carpaţilor, iar maximele pleacă de la 24 de grade în depresiuni şi în Bucovina şi ating 31 de grade prin vestul şi sudul ţării.

Cum va arăta vremea în fiecare regiune:

 

În Dobrogea şi Bărăgan, domină atmosfera însorită şi se mai încălzeşte puţin faţă de vineri. În Bărăgan, vom avea o amiază călduroasă, cu maxime în jur de 30 de grade.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim vreme frumoasă, puţini nori şi temperaturi cu vreo două grade mai ridicate că vineri.

Şi în nordul Moldovei şi în Bucovina avem soare şi atmosferă plăcută, însă după prânz e posibil să cadă câţiva stropi de ploaie, mai ales în zonele de deal şi munte.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, ne aşteaptă o zi însorită şi neobişnuit de caldă. Temperaturile ajung pe la 28...29 de grade, iar după lăsarea nopţii, pot apărea şi câţiva stropi.

În ţinuturile vestice se face mai cald decât vineri. Pe timpul zilei, avem vreme frumoasă şi un vânt mai insistent în sudul Banatului. Seara şi noaptea apar câteva reprize de ploaie.

În Transilvania, după o dimineaţă cam rece în depresiuni, soarele încălzeşte treptat atmosfera, iar prin vestul provinciei se ating chiar şi 29 de grade. Doar pe la munte s-ar putea să vină câţiva stropi, iar pe creste se înteţeşte vântul.

În Oltenia, 
găsim soare, vreme caldă şi poate ceva nori de ploaie în zonele mai înalte. Vântul devine activ, iar temperaturile ajung pe la 30 de grade.

Şi în ţinuturile sudice o să fie foarte cald. Va domina atmosfera însorită, însă după-amiaza e posibil să plouă puţin în zonele deluroase.

Vremea în București

 

În București, ne aşteaptă încă o zi însorită, cu un pic de vânt şi 30 de grade la orele amiezei.

Duminică o să fie cald, însă mai pe seara vântul prinde putere; se înnorează şi e posibil să plouă.

Luni revine timp frumos; norii se risipesc şi temperatura urcă din nou spre 30 de grade.

Şi marţi avem soare şi vreme bună. Vântul rămâne activ, iar maximă ajunge pe la 29 de grade.

Vremea la munte

 


La munte, sâmbătă, găsim atmosferă plăcută şi temperaturi ridicate. După-amiază s-ar putea să picure în zona Orientalilor, iar la apropirea nopţii apar ceva averse în Carpaţii Occidentali, sporadic şi prin Meridionali.

Duminică, instabilitatea creşte. Aversele vin aproape peste tot; se porneşte şi vântul, iar în Meridionali şi Munţii Banatului, la altitudini mari, va depăşi viteze de 70...80 Km/h.

Luni, o să plouă destul de mult în masivele din vestul ţării. În rest se îndreaptă vremea, însă vântul mai are unele intensificări, în special pe creşte.

Iar marţi ne aşteaptă o zi plăcută, deşi mai pot să apare ceva înnorări şi ploi trecătoare.

Vremea la mare

 

La mare avem în continuare temperaturi agreabile şi vreme bună de plajă. Sâmbătă, norii apar destul de rar, briza rămâne activă, iar maximele din staţiuni ajung pe la 27 de grade.

La fel va fi şi duminică: vreme frumoasă şi temperaturi ridicate pentru acest moment al anului.

Luni se înseninează, vântul devine mai insistent şi temperaturile coboară uşor. Se mai răceşte puţin şi apa mării.

Iar marţi prindem încă o zi frumoasă. Vântul mai are unele porniri, iar pe plajă se ating 24...25 de grade.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62066085
Vremea se încălzește la final de săptămână. Temperaturile ajung la 31 de grade

Vremea 6 septembrie 2019. Vremea ne-aduce soare, vreme bună şi temperaturi în uşoară creştere.

62054706
Vremea se schimbă din nou. Ce temperaturi anunță meteorologii

Joi, vremea va fi plăcută, cu temperaturi în limitele perioadei şi ploi sporadice pe la munte. Maximele vor fi de la 22 la 29 de grade.

62069394
Vremea se răcește și apar ploile în majoritatea regiunilor. Când cresc temperaturile

Ziua de miercuri ne-aduce atmosferă instabilă şi o răcire accentuată a vremii în sudul, estul şi centrul ţării.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

Plaja mamaia
Plajele extinse sunt înghițite de mare. Cum arată acum litoralul în Mamaia

Pe litoralul românesc marea începe să înghită o parte din plajele extinse cu milioane de metri cubi de nisip. Potrivit măsurătorilor specialiștilor, unele sectoare au pierdut aproximativ 20 de metri în ultimii trei ani.