Vremea 28 martie 2019. Temperaturi scăzute pentru această perioadă a anului

×
Publicitate

Joi, local, apare bruma, iar peste zi va fi soare, dar răcoare pentru un final de martie. În nord apar câţiva nori.

Şi vineri vom avea temperaturi modeste pentru acest moment al anului. Bruma apare pe zone restrânse, iar în estul ţării, norii persistă, dar sunt slabe şanse de ploaie. Vântul rămâne insistent în sud-est, iar nivelul presiunii atmosferice scade.

Sâmbătă, vremea se încălzeşte şi temperaturile revin la normal, domina atmosfera însorită şi doar în est şi sud-est vin câţiva nori de ploaie. Bruma va apărea doar prin depresiuni, iar maximele pot depăşi 18 grade prin vestul ţării.

Duminică prindem vreme agreabilă. Se face mai cald, vedem soarele, şi doar prin sud şi sud-est ar putea să plouă puţin. Dimineaţa aduce negura, iar amiază, temperaturi de peste 10 grade în toată ţara.

Vremea în fiecare regiune

În Dobrogea şi Bărăgan se anunţă o zi însorită, cu vânt activ şi temperaturi mai modeste la malul mării. Peste noapte se înnorează şi e posibil să cadă doi-trei stropi de ploaie.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, acum, dimineaţă este cam frig, poate să apară şi bruma, dar amiază ne-aduce vreme frumoasă şi 13...14 grade în termometre. Vântul mai are unele porniri, însă nu mai vorbim de viteze mari.

În nordul Moldovei şi în Bucovina găsim atmosfera schimbătoare, e posibil să picure trecător, iar vântul are intensificări din când în când. Dimineaţă este destul de rece, însă după prânz aşteptam temperaturi mai ridicate decât ieri.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş va fi şi astăzi răcoare, chiar frig la începutul zilei, când se poate apărea bruma. Maximele se opresc pe la 10...11 grade şi nu este exclus să cadă câţiva stropi de ploaie.

Şi în ţinuturile vestice avem o dimineaţă rece, cu temperaturi negative şi condiţii de brumă. Apoi, soarele dezmorţeşte treptat atmosfera şi temperaturile ajung pe la 14 grade.

În Transilvania este foarte frig în primele ore, în special în zona depresionară. Amiază ne-aduce vreme frumoasă, vânt mai insistent pe la munte şi temperaturi comparabile cu cele de ieri.

În Oltenia găsim atmosferă plăcută, foarte puţini nori şi până la 15 grade în termometre.

Şi în ţinuturile sudice prindem vreme frumoasă, dar va fi cam răcoare pentru finalul lunii Martie. Dimineaţa şi noapte sunt condiţii de brumă şi aici.

BUCUREŞTI

În Bucureşti, joi, rămânem cu vremea rece, se ating 12...13 grade după prânz şi norii apar destul de rar. Şi vineri va fi cam răcoare, vântul activ, avem soare cu nori şi în jur de 10...11 grade. Noaptea mai sunt condiţii de brumă, iar presiunea atmosferică scade uşor.

Sâmbătă percepem o încălzire uşoară, dar se adună norii. Maximă atinge 15 grade, minimă în jur de 4 grade.Duminică la fel, soare cu nori, vânt activ şi temperaturi potrivite momentului.

Vremea la munte

La munte, ziua de joi aduce vreme mai bună decât ieri. Se face puţin mai cald, şi doar în zona Orientalilor apar norii de ninsoare.

Şi vineri dimineaţa sunt aşteptate ceva fulguieli, dar mai târziu, norii se retrag în masivele estice. Sâmbătă vremea se încălzeşte, soarele apare peste tot, dar în zona de Curbură şi în Orientali, vor fi şi ceva nori.

Duminică, temperaturile mai urca puţin, norii vin şi trec, iar vântul va mai avea ceva intensificări. Nu sunt anunţate precipitaţii.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta s-a pozat într-un bikini minuscul, la piscină: ”Nu mai pot suporta, aceste fotografii sunt prea ilegale”
FOTO Diletta Leotta s-a pozat într-un bikini minuscul, la piscină: ”Nu mai pot suporta, aceste fotografii sunt prea ilegale”
Citește și...
August începe cu caniculă și secetă. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

August începe cu temperaturi peste normal în toată țara și un deficit de precipitații. Meteorologii estimează că vremea va rămâne mai caldă decât în mod obișnuit pe parcursul aproape întregii luni, în special în vestul României.

Căldură extremă în România. ANM a emis Cod portocaliu de caniculă. Unde vor fi cele mai mari temperaturi

Valul de căldură care a lovit România a început să se intensifice. Mai multe regiuni sunt sub avertizare de caniculă, iar în patru județe ANM a emis Cod portocaliu. 

Vremea azi, 31 iulie 2026. Canicula se intensifică, iar temperaturile ajung până la 38 de grade

Vineri se face din nou foarte cald. În sudul și în vestul Olteniei, de asemenea în Banat, Crișana, local în Maramureș, în nord-vestul și centrul Transilvaniei, vom avea caniculă și un stres termic ridicat.

Recomandări
Fitch a menținut ratingul suveran al României la BBB minus, cu perspectivă negativă. Rămânem recomandați investițiilor

Fitch a menţinut vineri ratingul suveran al României la "BBB minus", cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Criza migranților din Ceuta. Mai multe țări europene cer excluderea Spaniei din spațiul Schengen. Reacția lui von der Leyen

Apelurile venite din țări europene care cer excluderea Spaniei din spațiul Schengen s-au înmulțit vineri, după afluxul masiv de migranți din Maroc către orașul spaniol Ceuta din Africa de Nord, informează EFE.

Atac terorist dejucat la Paris: O belgiană, încarcerată pentru complotul vizând sediul Bank of America

O tânără de 24 de ani, extrădată de autorităţile belgiene, a fost pusă sub acuzare oficial la Paris vineri şi încarcerată pentru presupusul său rol în complotul dejucat împotriva sediului central al Bank of America din Paris, la sfârşitul lunii martie.