Vremea, 26 ianuarie. Temperaturi peste mediile multianuale. Prognoza pe 3 zile

×
Publicitate

Duminică, 26 ianuarie, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale.

 

Ziua, cerul va fi variabil, cu înnorări în vest, nord-vest şi centru şi numai cu totul izolat vor fi ploi slabe sau burniţă.

Seara şi noaptea cerul se va înnora în cea mai mare parte a ţării şi se vor semnala ploi slabe, local în Banat şi Crişana şi pe arii mai restrânse în Oltenia, Maramureş şi vestul Transilvaniei.

La munte se vor semnala precipitaţii mixte. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 3 şi 13 grade, iar cele minime, între -7 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 4 grade în Dealurile de Vest.

În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, izolat va fi ceaţă. Presiunea atmosferică va scădea.

Luni, 27 ianuarie

Vremea va fi în general închisă, iar în cea mai mare parte a ţării valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale. Temporar se vor semnala ploi slabe, ziua în jumătatea de vest, iar spre seară şi noaptea în centru şi sud-est şi izolat în rest. În zona de munte treptat vor predomina ninsorile, iar în Transilvania şi posibil în Maramureş în a doua parte a intervalului se vor semnala precipitaţii mixte. Izolat vor fi condiţii de polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări îndeosebi în a doua parte a intervalului, la munte, în special pe creste, iar la cote mai reduse şi pe suprafeţe mai mici în regiunile sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade, iar cele minime între -3 şi 6 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceaţă.

Presiunea atmosferică va continua să scadă.

Marți, 28 ianuarie

În vestul, nordul şi centrul ţării cerul va fi mai mult noros şi mai ales spre seară şi în cursul nopţii pe arii extinse vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ. Acestea vor fi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare la munte, mixte în Maramureş şi în Transilvania şi predominant sub formă de ploaie în Crişana şi Banat.

În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi numai pe arii restrânse îndeosebi în a doua parte a intervalului se vor semnala ploi slabe. Izolat vor fi posibile depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări, îndeosebi noaptea, la munte, dar la cote mai reduse şi în rest.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 11 grade, iar cele minime, în general, între -5 şi 5 grade. Pe arii restrânse mai ales la începutul intervalului, în zonele joase se va semnala ceaţă.

Miercuri, 29 iauarie

Vremea va fi vântoasă. Cerul va fi temporar noros şi se vor semnala precipitaţii slabe, pe arii extinse, în zonele de munte unde vor predomina ninsorile, mixte local în nord şi centru şi pe arii restrânse mai ales ploi în restul teritoriului.

Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor, iar la munte va sufla tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -7 şi 3 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

BUCUREȘTI

 

Duminică, vremea va fi predominant frumoasă şi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări în cursul nopţii. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 9...10 grade, iar cea minimă de -2...0 grade.
Presiunea atmosferică va scădea.

Luni, 27 ianuarie

Valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale specifice pentru sfârşitul lunii ianuarie. Cerul va fi mai mult noros, iar mai ales spre seară şi la începutul nopţii, trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă mai scăzută faţă de ziua precedentă, se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar minimă va fi de 1...2 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă.
Presiunea atmosferică va continua să scadă.

Marți, 28 ianuarie

Vremea se va încălzi faţă de ziua precedentă. Cerul va fi temporar noros, iar noaptea va creşte probabilitatea pentru ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 9...10 grade, iar cea minimă de 1...2 grade.

Miercuri, 29 ianuarie

Valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros, iar îndeosebi în cursul zilei vor mai fi condiţii să plouă slab. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari în cursul zilei.

Temperatura maximă va fi de 8...9 grade, iar cea minimă de -1...0 grade.

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
Citește și...
Vreme de primăvară în miez de iarnă. Zonele în care temperaturile au ajuns la 15 grade

În timp ce gripa devine de la zi la zi o problemă tot mai serioasă, în România a fost primăvară la sfârşit de ianuarie.

Temperaturile trec de 10 grade în mai multe regiuni. Prognoza pentru următoarele zile

Ziua de sâmbătă ne-aduce vreme bună şi temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal. Vor fi de la 3 grade în depresiuni, la 13...14 grade prin sud şi sud-vest, iar spre seară, în ţinuturile vestice, vor apărea câţiva nori de ploaie.

Vreme neobișnuit de caldă. Ce temperaturi vor fi în weekend

Vineri va fi vreme frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit în acest moment al anului.

Recomandări
Dealeri, elevi beți și marcaje rutiere șterse. Ce au descoperit polițiștii în jurul unor școli. Măsurile luate

Mai sunt doar câteva zile până când elevii încep cursurile, iar multe școli de stat din țară nu și-au pus la punct sistemele de securitate. Controalele polițiștilor au descoperit probleme și în jurul unităților de învățământ.  

Cât timp are la dispoziție România pentru a explica Bruxelles-ului ce este „amendamentul Fritz”. Ce vrea să afle Comisia

Direcția Generală pentru Justiție a Comisiei Europene cere clarificări autorităților din România cu privire la Legea Integrității. Oficialii de la Bruxelles vor să știe mai ales cum e posibil ca o lege să fie aplicată retroactiv. 

Christian Anting, CEO PRO TV: Suntem foarte pregătiți la PRO TV să înfruntăm și să îmbrățișăm schimbările aduse de streaming

În această toamnă rămânem cu ochii lipiți de ecran: PRO TV a lansat noua grilă de toamnă.