Vremea 16 iulie 2019. Regiunile în care temperaturile se mențin scăzute

×
Publicitate

Până la ora 9.00, se menţine ceaţă în multe zone din Transilvania, este ceață şi în zone din judeţul Teleorman, dar în ansamblu vremea se îmbunează.

 Ploile apar local prin sud-vest, centru şi la munte şi se face puţin mai cald decât luni. Maximele vor fi de la 21 de grade în depresiuni, la 28 de grade în zonele joase.

Cum arată vremea în fiecare regiune:

În Dobrogea şi Bărăgan găsim atmosferă schimbătoare, înnorări şi câteva reprize de ploaie. Temperaturile cresc uşor faţă de ziua trecută, dar va fi mai răcoare decât în mod obişnuit.

Se încălzeşte şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Mai apar ceva nori, poate şi o aversă-două, dar în ansamblu avem vreme bună şi temperaturi agreabile.

În nordul Moldovei şi în Bucovina scăpăm de ploi. Norii se risipesc şi o să avem o zi frumoasă şi mai caldă decât cea de luni. Chiar şi aşa, temperaturile vor fi mai scăzute decât ar fi normal la mijlocul lunii Iulie.

Soare şi vreme bună găsim şi în nordul Transilvaniei şi prin Maramureş. Nu prea sunt semne de ploaie, iar pe la amiază se ating 24 - 25 de grade.

Şi în ţinuturile vestice prindem vreme frumoasă. E puţin probabil să plouă; se face mai cald decât luni, dar încă nu ajungem la normal cu temperaturile şi vom avea cel mult 26 - 27 de grade.

În Transilvania, acum este ceaţă pe zone din Alba, Mureş, Sibiu, Braşov şi Harghita. Peste zi, vremea se îndreaptă, dar nu scăpăm complet de ploi. Acestea apar sporadic şi pot fi însoţite de tunete, fulgere şi vânt activ. Dimineaţa va fi răcoare, mai ales în depresiuni, iar pe la amiază se vor înregistra cel mult 24 - 25 de grade în vestul provinciei.

Şi în zona Olteniei se mai adună norii şi vor aduce câteva reprize de ploi zgomotoase. Nu mai vorbim însă despre cantităţi mari de apă; iar temperaturile rămân destul de modeste pentru luna lui Cuptor.

Şi în ţinuturile sudice mai apar ceva înnorări şi averse trecătoare. Se arată şi soarele din când în când, iar temperaturile mai câştiga un grad-doua faţă de ziua trecută.

BUCUREȘTI

Marți avem vreme schimbătoare, înnorări frecvente şi, poate, câţiva stropi de ploaie. În barometre, presiune atmosferică se menţine scăzută.

Miercuri se anunţă vreme mai bună. Norii se răresc, vântul se intensifică şi scad şansele de ploaie.

Joi prindem vreme frumoasă şi temperaturi plăcute, iar vineri intrăm într-un nou episod de vreme călduroasă. Pe la prânz se ating 32 de grade la umbră, iar în noaptea următoare vor fi în jur de 17 - 18 grade. În week-end va fi şi mai cald.

LA MUNTE

La munte, ziua de marți ne-aduce vreme mai caldă decât luni, dar chiar şi aşa, prin staţiuni va fi mai răcoare decât în mod obişnuit la mijloc de iulie. Domina vremea însorită şi doar pe zone restrânse apar ploi după prânz.

Miercuri se mai încălzeşte puţin, prindem câteva ore cu soare, dar şi averse locale în zona Carpaţilor Orientali. Joi se anunţă vreme şi mai plăcută, cu temperaturi agreabile, nori puţini şi condiţii scăzute de averse.

Vineri, însă, creşte instabilitatea, iar după-amiaza se întorc ploile în toate masivele.

LA MARE

Pe litoral mai prindem o zi răcoroasă şi instabilă. Astăzi o să plouă după prânz. Aversele apar cu fenomene electrice şi răbufniri ale vântului, iar maximele se opresc pe la 26 de grade.

Miercuri va fi ceva mai bine. Se anunţă vreme de plajă, temperaturi în creştere şi chiar şi apa mării va fi puţin mai caldă.

Şi joi va fi soare şi destul de plăcut. După prânz se adună câţiva nori, dar se pare că scăpăm de ploi. Vineri o să avem altă zi însorită, cu briza activă şi temperaturi plăcute. Se încălzeşte, treptat, şi apa mării.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Prognoză ANM: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Vremea va fi oscilantă, în următoarele două săptămâni (15 - 28 iulie), potrivit prognozei publicate de Administrația Națională de Meteorologie. 

14 județe, sub cod galben de inundații. Până când va fi în vigoare alerta

Râuri din 14 județe sunt vizate, luni, de un cod galben de inundații, anunță Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

Vremea 15 iulie 2019. Regiunile în care sunt temperaturi de primăvară

Luni avem tot vreme răcoroasă, iar în est, sud, centru şi la munte vin ploi zgomotoase, destul de consistente şi se mai pot strânge 30 - 40 de litri de apă pe metru pătrat.

Recomandări
Datoria publică a României, în creștere constantă. Suntem la 61,4% din PIB. Instrumentele de finanțare a deficitului bugetar

În luna mai 2026, datoria publică a României a depășit pragul de 1.194 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 61,4% din produsul intern brut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Răsturnare de situație. Întâlnirea lui Nicușor Dan cu liderii fostei coaliții privind legea salarizării, anulată. SURSE

Întâlnirea dintre Nicușor Dan și liderii din fosta coaliție cu privire la legea salarizării nu va mai avea loc luni, au precizat surse pentru Știrile PRO TV.

Bogdan Ivan: „Reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, dar prețurile la pompă au sărit din nou de 10,4 lei”

Fostul ministru al Energiei, social-democratul Bogdan Ivan, afirmă că reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, însă prețurile la pompă au sărit din nou peste 10,2 - 10,4 lei.