Vreme deosebit de caldă. Zonele în care se vor înregistra 21 de grade

×
Publicitate

Vremea, 2 aprilie. Vineri, în Maramureș, Transilvania și în Moldova vor veni ploi în aversă, cu fenomene electrice, iar spre seară acestea ajung și în Muntenia și în Dobrogea.

În restul țării o să plouă pe suprafețe mai restrânse. Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor țării, iar maximele termice pleacă de la 9 grade în nordul Moldovei și vor ajunge până la 22 de grade în Lunca Dunãrii.

Vremea în fiecare regiune
 

În Dobrogea și cu Bărăgan găsim soare în prima parte a zilei, dar treptat se adună norii și spre seară vin ploi cu fenomene electrice și vântul va crește în intensitate.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei temperaturile cresc dar atmosfera va fi închisă, va ploua peste tot și vântul va ajunge la viteze de 45...55 Km/h.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se anunță o zi mohorâtă și temperaturi în scădere. Așteptăm ploi consistente, un vânt mai intens, iar la munte, pe creste, pot fi și precipitații mixte. Joi, la Suceava au fost 19 grade, dar vineri se răcește și vor fi cel mult 9 grade.

În nordul Transilvaniei și prin Maramureș vor fi înnorări și ploi peste tot. Apare puțin și soarele pe parcursul zilei, iar temperaturile scad cu 6-7 grade față de joi.

În ținuturile vestice atmosfera va fi închisă, o să plouă și vântul va crește în intensitate. Se răcește ușor și la amiază vor fi cel mult 17 grade.

În Transilvania norii vor fi numeroși și vor aduce ploi în zonele joase, dar la munte, la altitudini mari, așteptăm ninsori și lapoviță. Vântul va avea intensificări, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali se vor depăși viteze de 70...80 km/h. Temperaturile scad ușor și se opresc pe la 15 grade.

În sud-vestul țării soarele se arată la deal și la munte, dar în rest predomină vremea închisă. Se mai încălzește puțin și la amiază se ating în jur de 20 de grade Celsius.

În ținuturile sudice așteptăm vreme bună în prima parte a zilei, dar treptat se adună norii și spre seară vin ploi zgmotoase cu fenomene electrice și vântul va crește în intensitate. Se face mai cald și la amiază se ating 22 de grade în Lunca Dunării.

București


În București, vineri se mai încălzește puțin și după prânz se vor înregistra în jur de 21 de grade Celsius. Avem soare în prima parte a zilei, dar spre seară norii se înmulțesc și vor veni ploi cu tunete, fulgere, iar vântul va avea intensificări trecătoare. În noaptea de vineri spre sâmbătă va continua să plouă și minima va ajunge pe la 6 grade.

La munte


La munte se răcește și vremea devine instabilă. Va ploua pe suprafețe extinse, vor fi și descărcări electrice, iar la altitudini mari așteptăm ninsori și lapoviță. Vântul va avea intensificări, iar în zona înaltă din Carpații Meridionali se vor depăși viteze de 70...80 km/h.

Prognoza meteo pe următoarele trei zile
 

București
 

Sâmbătă se răcește tranșant și temperaturile nu mai trec de 12 grade Celsius. Atmosfera va fi închisă și o să mai plouă slab.

Duminică avem o zi mohorâtă, cu mulți nori și ploi temporare. Se face mai rece și la amiază vor fi cel mult 9 grade.

Luni vremea se menține rece pentru luna aprilie. Înnorările persistă și mai vin câteva ploi în prima parte a zilei. Vântul rămâne insistent și treptat va împrăștia norii, iar la amiază vor fi în jur de 12 grade.

La munte


Sâmbătă se răcește tranșant, înnorările persistă și o să ningă la altitudini de peste 1.500 de metri, iar pe creste va fi viscol.

Duminică vremea se menține rece pentru luna aprilie. Precipitațiile apar pe suprafețe extinse, vor fi mai ales ninsori și vântul rămâne puternic pe creste.

Luni, în prima parte a zilei, mai sunt înnorări și ninsori pe zone mari, dar spre seară norii se risipesc și vântul va avea intensificări la altitudini mari.

Articol recomandat de sport.ro
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Citește și...
62163656
Ploi, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, în mare parte din țară. A fost emis și un cod galben de inundații

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi, instabilitate atmosferică şi intensificări ale vântului, valabilă până vineri seara în cea mai mare parte din ţară.

62182326
Vreme frumoasă în aproape toată țara. În weekend, temperaturi de 20 de grade

Vremea, 1 aprilie. Joi avem vreme frumoasă aproape peste tot.

62182153
Vreme frumoasă în toată țara, cu temperaturi de aproape 20 de grade. În weekend vin ploi și ninsori

Astăzi avem vreme schimbătoare și ploi slabe în regiunile nordice. Spre seară o să plouă puțin și prin regiunile estice, iar la munte la altitudini mari sunt posibile precipitații mixte.

Recomandări
Politie anglia
Alertă în apropierea unei baze militare britanice, unde se află și trupe ale SUA. Locuințe evacuate și mai multe arestări

A fost declarată o situație de urgență majoră, iar locuințele au fost evacuate într-un sat situat în apropierea unei baze a Forțelor Aeriene Regale Britanice (RAF) care găzduiește Forțele Aeriene ale Statelor Unite.

Gettyimages vladimir putin
Rusia a găsit pe cine să arunce vina pentru că nu se oprește războiul din Ucraina: ”Europa face tot pentru a împiedica”

Ministrul de Externe al Rusiei a acuzat din nou Europa că blochează sistematic negocierile de pace inițiate de administrația americană.

Shutterstock oameni pe strada timisoara
Criză în energie. Un oficial al UE avertizează statele membre să reducă mai mult consumul de gaze naturale şi electricitate

Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a preţurilor la energie, provocată de perturbările de pe pieţele petrolului şi gazelor în urma războiului cu Iranul.