Disconfort termic în România. ANM avertizează asupra unei săptămâni cu temperaturi ridicate și ploi torențiale

62471747

Vremea va deveni caniculară în cea mai mare parte a ţării, pe parcursul săptămânii viitoare, inclusiv în Bucureşti, cu disconfort termic în creştere, potrivit prognozei săptămânale emise de ANM.

În intervalul menţionat nu vor lipsi perioadele de instabilitate atmosferică, cu ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină.

Astfel, în intervalul 14 iulie, 9:00 - 15 iulie, 9:00, vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor, cu disconfort termic ridicat (indice temperatură umezeală (ITU) în jurul a 80 de unităţi), pe arii relativ extinse în vestul, sudul, sud-estul ţării şi izolat în est. Va fi şi caniculă în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea continentală.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiaza şi seara, la munte, local în Maramureş, Transilvania, Moldova şi izolat posibil şi în celelalte regiuni. Ploile vor avea şi caracter torenţial, pe suprafeţe mici se vor acumula cantităţi de apă de peste 15 - 20 litri/mp şi va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 27 şi 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 14 şi 23 de grade, mai coborâte în estul Transilvaniei spre 10 grade.

În Bucureşti, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 37 - 38 de grade, iar cea minimă de 18 - 21 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat.

În intervalul 15 iulie, 9:00 - 16 iulie, 9:00, vremea se va menţine călduroasă în cea mai mare parte a ţării, caniculară pe arii relativ extinse în Oltenia, Muntenia, local în Dobrogea şi sudul Moldovei. Va fi şi disconfort termic ridicat, în regiunile sudice, sud-estice şi pe alocuri în cele estice şi vestice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în zonele montane, submontane şi local în cele mai joase de relief. Pe suprafeţe mici se vor înregistra cantităţi mai mari de apă şi va cădea grindină. Temperaturile maxime se vor situa în general între 28 şi 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade, cu valori mai scăzute în depresiunile intramontane, unde se vor situa în jurul a 11 grade.

În Capitală, vremea se va menţine caniculară, iar disconfortul termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depăşească uşor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului după-amiaza şi seara. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18 - 21 de grade.

Pentru perioada în intervalul 16 iulie, 9:00 - 17 iulie, 9:00, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor fi în scădere, totuşi, local în vest, în sud şi în est vremea va rămâne călduroasă, cu disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse posibil torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în jumătatea de nord a teritoriului, la munte şi pe alocuri în rest. Pe alocuri, vor fi cantităţi de apă însemnate şi condiţii de grindină.

Temperaturile maxime se vor situa în general între 25 şi 34 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, cu valori mai scăzute în depresiunile intramontane, spre 10 grade.

În Bucureşti, vremea va fi instabilă. Valorile termice diurne vor scădea uşor, dar vor caracteriza o vreme călduroasă. Pe parcursul zilei cerul va fi mai mult noros şi vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Noaptea cerul se va degaja treptat, iar probabilitatea de ploaie va scădea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 17 - 20 de grade.

Meteorologii prognozează pentru intervalul 17 iulie, 9:00 - 20 iulie, 9:00, valorile termice în jurul celor specifice perioadei, însă nu vor lipsi perioadele cu averse, la deal, la munte şi local în zonele mai joase de relief, în special în primele două zile.

În Capitală, vremea va fi călduroasă, chiar caniculară în prima zi. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în primele două zile.

Articol recomandat de sport.ro
Ce face Kayla Simmons, la 30 de ani, după ce s-a lăsat de volei
Ce face Kayla Simmons, la 30 de ani, după ce s-a lăsat de volei
Citește și...
ANM a emis Cod galben și portocaliu de vânt în toată România, duminică. Rafalele vor atinge 90 km/oră. HARTĂ

Meteorologii au emis avertizări cod galben şi portocaliu de vânt pentru toată ţara, valabile duminică, rafalele putând ajunge până la 90 de km/oră, iar la munte, la peste 1600 de metri, la 120 de km/oră.

Vremea azi, 25 aprilie. Temperaturile cresc ușor, iar soarele domină aproape toată țara. Unde se vor înregistra 24 de grade

Sâmbătă temperaturile cresc ușor în ținuturile nordice și în centru. Se anunță vreme frumoasă aproape peste tot, iar vântul are intensificări pe partea nord-vestică și în zona centrală, de asemenea, la munte.

Cod galben de vânt puternic în 21 de județe. Care sunt zonele afectate de atenționarea meteo | HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din 21 de judeţe.

Recomandări
Războiul de la graniță. Ziua în care, pentru prima dată, o dronă a Rusiei cu încărcătură explozivă s-a prăbușit în România

Pentru prima dată de la începutul conflictului din Ucraina, o dronă cu încărcătură explozivă s-a prăbușit chiar într-un oraș din România. S-a întâmplat în Galați, iar autoritățile au intrat în alertă maximă.

Oficialii Iranului au plecat din Islamabad fără să mai aștepte sosirea emisarilor lui Donald Trump. Ce s-a întâmplat

Președintele iranian a cerut populației să scadă consumul de electricitate, semn că blocada impusă de americani asupra porturilor are consecințe drastice atât asupra producției de energie, cât și a veniturilor statului. 

De ce nu a putut fi doborâtă drona rusească ajunsă în Galați. Armata anunță rearanjarea apărării la granița cu Ucraina

Ministrul Apărării a anunțat că Armata analizează rearanjarea sistemelor de apărare ale României de la granița cu Ucraina, după ce o dronă rusească s-a prăbușit în orașul Galați. Drona nu a putut fi doborâtă pentru că zbura la altitudine prea mică.