Canicula a facut prima victima la Targoviste. Cum ne protejam in fata arsitei
Vara pare un vis urat pentru romanii din aceasta parte de tara. Miercuri au fost 37 de grade la umbra, iar caldura innabusitoare a facut primele victime.
Un barbat de 44 de ani, cardiac, a murit la Targoviste, dupa ce a stat mai multe ore, in soare. Sarmanul om a cazut epuizat chiar in sediul casei de asigurari de sanatate, unde venise sa depuna niste acte.
Alte cateva sute de persoane, majoritatea in varsta, au chemat ambulanta,dupa ce au suferit ameteli, lesinuri, crize de astm si de inima.
Alegeri 2024
19:35
Cine ar putea deveni noul președinte al României. Aceeași persoană, două sondaje diferite
16:15
Lider PSD, răspuns pentrul Lasconi, în cazul George Simion și interdicția lui la Chișinău
20:15
Candidații la prezidențiale fac coadă la Nicușor Dan. După Kelemen Hunor, primarul se întâlnește și cu Marcel Ciolacu
20:57
Ioan Chirteş a explicat de ce liderul AUR, George Simion, are interzis în Ucraina şi Republica Moldova: "Sunt dovezi clare!"
La Targoviste, umiditatea a facut aerul irespirabil. Dupa cateva ore pe drumuri, un barbat a cazut cu dosarul sub brat. Si la Iasi s-au atins 35 de grade la umbra. Medicii de la Urgente au avut o garda plina. Inca inainte de pranz, zeci de pacienti au lesinat pe strada.
In Capitala, nu doar patronii, ci si soferii au facut economie. Doar calatorii cu evantaie, reviste si pachete intregi de servetele au facut fata. Autobuzele sunt dotate degeaba cu aer conditionat.
Si in Bucuresti, peste 300 de oameni au avut nevoie rapida de interventia medicilor. Printre ei, cativa tineri care au vrut sa se hidrateze cu bere.
In Dobrogea si in Baragan s-au inregistrat chiar si 36 de grade la umbra, iar disconfortul termic a fost ridicat. Apropierea noptii aduce ploi si instabilitate.
JOI
Caldura se domoleste si aversele vor mai uda estul si sud-estul tarii.
VINERI
Vineri apar ploi slabe in nord si nord- vest. In rest asteptam timp frumos si maxime de pana la 30 de grade.
SAMBATA
Ziua de sambata se anunta insorita in aproape toata tara. Doar prin nord-est e posibil sa ploua slab. Temperaturile incep din nou sa creasca, iar la amiaza vom avea intre 25 si 32 de grade.
CUM NE APARAM DE CANICULA
In vederea prevenirii si atenuarii efectelor caniculei asupra populatiei, la temperaturi mai mari de 30 de grade Celsius, se impun urmatoarele masuri de protectie :
- consumarea in medie a 3 litri de lichide pe zi;
- evitarea consumului de alcool;
- consumarea a cat mai multe fructe si legume;
- consumul de alimente cu valoare calorica scazuta;
- protejarea corpului de expunerea directa la radiatiile solare;
- evitarea circulatiei intre orele 11-17, in zilele cu temperaturi crescute;
- daca nu se pot evita deplasarile in intervalul orar mentionat mai sus, se vor lua masuri de protectie: se va merge pe la umbra, cu capul acoperit si imbracaminte adecvata, de culoare deschisa;
- in agricultura, pe santierele de constructii, in halele industriale, care nu au posibilitatea asigurarii unor conditii de climat corespunzatoare, activitatea se va desfasura dimineata si seara.
Persoanele cele mai afectate de temperaturile ridicate sunt copiii si varstnicii, precum si cele cu afectiuni cardio-vasculare.
Autoritatile le recomanda acestor doua categorii de persoane sa evite circulatia intre orele 11-17, respectand masurile de protectie mai sus mentionate.
STII CUM SA TE IMBRACI PE CANICULA? CE CULORI ATRAG RAZELE ULTRAVIOLETE
Cand in jur toate cladirile reflecta lumina, asfaltul se topeste, iar aerul fierbe, nu exista muritor care sa nu se gandeasca de 100 de ori inainte de a iesi pe usa cu ce sa se imbrace ca sa nu transpire si sa nu i se faca rau.
Instinctiv alegem haine in nuante deschise si vaporoase, care dau sensatia de racoare. Nu-i insa tocmai bine.
Daca aveti impresia ca o bluza semitransparenta, deschisa la culoare, este perfecta intr-o zi in care temperaturile depasesc 37 de grade la umbra, iata ca va inselati! Niciun specialist in textile nu recomanda, de pilda, o rochie din bumbac 100% subtire.
Culmea, mai usor de suportat este poliesterul care, chit ca e sintetic, se usuca mult mai repede, iar hainele nu raman imbibate de transpiratie. In plus, olivul, kakiul si negrul sunt cele mai indicate culori, pentru ca nu permit razelor UV sa patrunda pana la piele si sa o arda.
Astfel, daca vrem cu adevarat sa nu suferim din cauza radiatiilor solare si sa nu facem cancer de piele, este indicat sa purtam in si mai ales o combinatie intre bumbac si poliester. Evitati bluzele sau rochiile cu broderii si gaurele.
Dermatologii nu contrazic aceasta teorie si confirma ca anumite materiale tin caldura la distanta. Este drept ca albul iti da impresia ca te racoreste, dar la fel de adevarat este ca ne putem bronza prin material.
Exista reguli si in privinta palariei pe care ar trebui obligatoriu sa o purtati in astfel de zile caniculare. Sa aiba o structura cat mai densa, sa nu aiba gaurele deloc, iar borurile sa fie cat mai mari, astfel incat sa protejeze fata si gatul. Si, daca se poate, sa nu fie din plastic.
CANICULA VAZUTA CU O CAMERA DE TERMOVIZIUNE. DE CE PAHARUL RECE NU NE AJUTA SA NE RACORIM
Prin transpiratie nu pierdem doar clorura de sodiu, adica sare de bucatarie, ci saruri complexe pe care le obtinem din fructe apoase si legume verzi. Aportul suplimentar de sare n-ar face decat sa creasca fara rost tensiunea si chiar sa dea tulburari de ritm cardiac.
Pentru lichide, in schimb, acceptam cu totii urmatoarea situatie: de dogoare ne scapa paharul incins la 74 de grade, si nu cel pe care scrie 25.
E drept ca bauturile cu gheata par sa te racoreasca rapid, insa in cateva minute organismul e supus unui efort suplimentar, pentru termoreglare. Sa urmam exemplul oamenilor desertului, ceaiuri de plante, neaparat calde, ideal cu lamaie, ca sa recuperam si mineralele pierdute prin perspiratie.
CASE "FIERBINTI". CUM ARATA UN BLOC NEIZOLAT TERMIC. EXPERIMENT CU AJUTORUL CAMEREI DE TERMOVIZIUNE