Târg de Crăciun la Sibiu. Copiii au făcut coadă la Moş, deşi e noiembrie

×
Publicitate

Mai sunt 38 de zile până la Crăciun, dar Sibiul a intrat vineri seară în atmosfera de poveste, odată cu deschiderea târgului de Crăciun.

 

Piaţa Mare a îmbrăcat straie de sărbătoare, cu mii de beculeţe colorate, bradul de 20 de metri a fost decorat şi peste o sută de căsuţe desprinse din basme aşteaptă vizitatori. Moş Crăciun a fost şi el prezent, iar spiriduşii au avut grijă să aducă zăpada - fie ea şi virtuală, deocamdată.

Ca prin magie, Piața Mare din Sibiu s-a transformat aseară într-un veritabil tablou de sărbători, cu zeci de lumini colorate și cu zăpadă, deocamdată, virtuală. Din decorul de poveste nu putea lipsi Moș Crăciun. Și mulți s-au grăbit să îi spună ce își doresc să primească în dar.

Dupa întâlnirea cu simpaticul bătrânel, curioșii au pornit spre cele peste o sută de căsuţe cu de toate - locul ideal pentru cei aflați în căutarea unor cadouri.

Greu de ignorat a fost și mirosul ispititor al vinului fiert și al preparatelor traditionale.

Printre primii vizitatori s-au numărat turiști din toată țară, dar și de peste hotare. Târgul, ajuns la ediția cu numărul 11, își va închide porțile în 3 ianuarie.

Articol recomandat de sport.ro
Reacția lui Neymar după ce a fost acuzat că și-a înșelat partenera cu fosta lui Vinicius
Reacția lui Neymar după ce a fost acuzat că și-a înșelat partenera cu fosta lui Vinicius
Citește și...
61922257
Promoții de Black Friday pe litoralul românesc. Ce oferte prezintă hotelierii de la malul mării
Dacă aveți bani puși deoparte, acum este momentul să vă cumpărați vacanță pentru 2018.
61614351
Hotelul Plaza din New York oferă clienților servicii ca în filmul ”Singur acasă 2”. Cât costă
Pentru a celebra împlinirea a 25 de ani de la lansarea filmului Singur acasă 2, hotelul Plaza din New York oferă clienților un pachet turistic în stilul celebrului personaj Kevin McAllister.
61921982
Județele din România unde puteți găsi produse tradiționale atestate. Brașovul are 169
Până să ajungem să atestam cât mai multe produse alimentare la nivel de top în Uniunea Europeană, ne mișcăm ceva mai bine la capitolul ''tradiționale''.