La munte se schiază ca în plină iarnă. Stațiunile de pe Valea Prahovei, pline de turiști

×
Publicitate

Oricât de mult am invoca primăvara, la munte se schiază ca în sezonul alb. Drept urmare, staţiunile de pe Valea Prahovei au început să se umple de turişti.

Unii şi-au luat special concediu, în această perioadă, mai ales că şi copiii au intrat în vacanţă. În funcţie de buget, multe familii vor petrece acolo şi Paştele.

Turiştii care au ajuns deja la munte au găsit pe creste zăpadă că în toiul iernii.

Pe de altă parte la mare altitudine vântul face că temperatura resimţită să scadă sub 0 grade.

Instalaţiile de transport pe cablu rămân în funcţiune până pe 6 mai. Ba chiar sâmbătă şi duminică vor avea program prelungit.

În paralel, hotelierii au pregătit pentru această perioadă pachete de vacanţa de 5 zile care costă cel puţin 1000 de lei.

Paul Popa, Centrul de Informare Turistică Sinaia: "1.160, 1.260 de lei, sau 1.660 de lei pe cele trei tipuri de structure adică camera standard de lux şi apartament în hoteluri de 3 stele. Majoritatea oaspeţilor noştri folosesc structurile de 3 stele."

Nu în ultimul rând, cei care sunt deja în vacanţă au scăpat de traficul de coşmar de pe DN1, preconizat înaintea zilelor de sărbătoare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62039712
Locul ideal pentru o vacanță de primăvară tihnită. Prețul unei nopți de cazare

Munţii Apuseni. Două cuvinte care fac cât o lume, despre un loc încă sălbatic, dar totuşi plin de căldură şi ospitalitatea localnicilor.

62039700
Locul ocupat de România în clasamentul țărilor sigure pentru turism

România nu este doar o ţară frumoasă, ci şi sigură. Ocupă locul 33 într-un top al celor mai sigure țări din lume. Teoretic, acest lucru ar trebui să atragă mulţi turişti, practic, ne lipsesc infrastructura şi o imagine puternică în materie de promovare.

62039453
„Zăpada mieilor”, motiv de bucurie pentru schiori. Vor face Paștele pe pârtie

Zăpada mieilor nu este doar o vorbă în vânt. A nins ca-n poveşti la Sinaia, iar în Valea Dorului s-a schiat ca în plină iarna.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.